Aradul se pregăteşte de sărbătoare cu... gunoaie

Data publicării:
gunoaie arad


Parcurile din Arad se transformă încet şi sigur din locuri de recreere în focare de infecţie. Un exemplu este Parcul Pădurice, situat pe un bulevard central al oraşului. După ce primăria a investit în el peste două milioane de euro în urmă cupatru ani, acum arată ca o zonă părăsită.

„Ce impresie vă lasă? Nu-i chiar aşa curat”, admite un arădean.

„[Arată ca un loc în care se face curat de două ori pe zi?] Nu cred. Mai ales lacul arată... îngrozitor!”, recunoaște un alt localnic.

„Când a fost realizată investiţia, Primăria Arad promitea că fântâna muzicală nu va avea doar un rol recreaţional ci va avea şi unul funcţional – să purifice apa din lac. Astăzi putem spune cu certitudine că soluţia nu a funcţionat” - Dan Codre, reporter Digi24 Timișoara.

În timp ce parcurile arată de parcă ar fi ale nimănui, autorităţile nici măcar nu ştiu de câte ori se face curăţenie în zonele cu spaţii verzi.

„Este vorba de un program de curăţenie zilnic, care se realizează o dată pe zi, în Parcul Pădurice în general se realizează în cursul dimineţii, această operaţiune de curăţenie înseamnă măturat manual şi golit coşuri de gunoi”, explică Corina Drăghici – purtător de cuvânt Primăria Arad

„Gospodărirea Comunală intervine aşa cum v-am spus, de două ori pe zi, o dată dimineaţa şi la sfârşitul programului în jurul orei două – trei. Probabil că locuitorii Aradului înţeleg altfel respectarea domeniului public, respectarea curăţeniei în oraş”, adaugă și  Cosmin Şerb – Şef Secţie Edilitară, Gospodărirea Comunală Arad.

Un alt parc – aceleaşi probleme. Gunoaie peste tot şi responsabili de curăţenie care spun că nu fac faţă.

„[Gunoiul care îi lăsat aiurea cine-l face?] Oricum nu copii! Părinţii sau bunicii copiilor. [Deci tot oamenii care locuiesc în zonă?] Păi tot oamenii care nu ştiu să păstreze curăţenia”, spune un alt arădean.

„Fac de la 7 la 9. [În fiecare zi?] În fiecare zi! [Şi atunci de ce nu se vede?] Se vede, dar nu păstrează. Asta-i că nu păstrează, te rog să mă crezi că nu păstrează curăţenia”, spune una dintre femeile care curăță gunoiul.

Conform unei clasament realizat la nivel de ţară de Institutul Naţional de statistică, municipiul Arad se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor-  doar 5 mp, cu mult sub media europeană, care este de 26 de mp pe cap de locuitor.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri