Asfaltul din autostrada Lugoj-Deva, verificat

Data publicării:
asfalt autostrada

Măsura vine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora o porțiune de aproximativ 17 km, din cei 28,6 cât are acest lot, ar putea fi demolată din cauza faptului că s-a constatat folosirea materielor de slabă calitate, la fel ca și la autostrada Orăștie-Sibiu. La începutul acestei luni, Direcţia de Calitate din cadrul CNADNR şi laboratoarele Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara şi Cluj au fost  au recoltat probe din lotul 2 din tronsonul Lugoj-Deva şi mostre din stocurile de materiale folosite pe şantier. De asemenea a fost verificată și calitatea mixturilor asfaltice utilizate.

Până la acestă dată, se arata într-un comunicat al companiei naţionale de drumuri, lucrările sunt realizate în conformitate cu proiectul de execuţie şi caietul de sarcini. DAR există 4 note de neconformitate, semnalate de consultantul care asigură respectarea proiectului. În funcţie de rezultatele primite de la laboratoare, cele 4 neconformităţi vor fi stinse sau nu. Şi tot în acelaşi comunicat, CNADNR susține că va monitoriza şi verifica modul în care se lucrează, dar şi calitatea execuţiei pe şantierele de autostrăzi şi drumuri naţionale aflate în prezent în construire sau modernizare. 

Redactor: Caterina Ledrer

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri