Asistente cu facultate, pe salarii de liceu. Zeci de persoane au dat examen la Spitalul Judeţean din Timişoara

Data publicării:
asistente prima

Anca Tomescu a absolvit Facultatea de Moaşe şi Asistente Medicale din cadrul Universităţii de Medicină din Timişoara. A candidat pentru un post în cadrul secţiei de ATI şi a fost admisă, alături de încă opt candidate. Toate vor avea acelaşi venit, deşi studiile sunt diferite. ”Nu mi se pare normal,dar ce putem zice. Mergem mai departe, şi tindem să credem că, pe viitor, va fi mai bine”, spune Anca Tomescu. - Cum de aţi rămas în ţară? ”Posibil, pe viitor, ne vom gândi şi la varianta de-a pleca”.

Conducerea unităţii cunoaşte situaţia, însă nu poate face nimic deocamdată, ci abia peste un an, când se vor face economii prin preluarea finanţării anumitor programe de Ministerul Sănătăţii.

”Prin aceste programe naţionale, pe terapie intensivă, pe radiologie intervenţională, pe politraumă va scădea foarte mult consumul financiar al spitalului, fiind preluat de Ministerul Sănătăţii, astfel că aceste fonduri, cu siguranţă, vrem să le folosim la creşterea salariilor din sănătate”, ne-a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Cei care-şi doresc să muncească la Spitalul Judeţean au aşteptat ani la rând deblocarea unui post, astfel că sunt mulţumiţi, deşi salariile nu sunt pe măsura pregătirii lor. ”Deocamdată nu s-au făcut măririle, dar ce să facem, poate o să se facă, oricum e un rezultat că s-au deblocat câteva posturi, de şase ani, de-abia acum s-au deblocat”, afirmă Irina Vepriciuc, candidat.

Deblocarea celor 57 de posturi sunt o gură de aer proaspăt pentru spital, însă insuficient. O spun şi voluntarii din cadrul unităţii care speră la un post. ”Dacă se poate, să se ceară posturi mai multe. E un deficit foarte mare, vrem să lucrăm, dar nu sunt posturi, sunt foarte mulţi care sunt voluntari, care vor să meargă şi mai departe, dar nu sunt posturi”, spune Gelu Pătruţescu.

Între timp, munca celor deja angajaţi devine aproape tot mai greu de dus, iar banii de la finalul lunii nu sunt nici pe departe suficienţi. O spune o infirmieră cu 23 de ani vechime pe acelaşi post. ”Salariile au fost cinci milioane, acum sunt şase opt sute, s-au ridicat, dar foarte puţin. Luăm 10, 11, dar cu 30, 50 de ore în plus peste programul nostru”, ne informează Floare Cosmaniuc.

La Spitalul Judeţean din Timişoara, alte 70 de posturi au fost deblocate de Ministerul Sănătăţii în aceste zile. Concursul pentru ocuparea lor va avea loc în decembrie.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri