ASU Poli, înfrângere amicală la Tîrgu-Mureş

Data publicării:
n18 ASUinfrangere ICON

Circa 200 de timişoreni au făcut deplasarea către Tîrgu-Mureş, pentru un meci amical. ASU Poli a pierdut cu 2-0 în faţa lui ASA Tîrgu Mureş, dar spectacolul a fost umbrit de accidentarea gravă a unuia dintre jucătorii alb-violeţilor. Ardelean a primit un bocanc în figură de la unul din jucătorii mureşeni şi a rămas întins pe gazon aproape zece minute, timp în care i s-au administrat perfuzii. În cele din urmă, fotbalistul a fost transportat cu salvarea la spital, dar s-a întors împreună cu colegii săi la Timişoara.

Pe teren, Poli a început curajos, dar primele ocazii le-au aparţinut gazdelor. Buhuşi a trimis peste poartă de la distanţă, iar Salema reluat alături din poziţie centrală. La poarta cealaltă, pătrunderea lui Făgeţan a fost blocată de Caparco. ASA a deschis scorul în minutul 16, prin Yannik Saleh. Atacantul a relua în plasă centrarea lui Buhuşi. Alin Stoica a dat replica patru minute mai târziu, dar şutul său din lovitură liberă a fost respins în corner.

Repriza s-a încheiat tot la poarta lui Burtic, cu acelaşi Saleh în prim plan, cu o ratare de astă dată. La reluare, Buhuşi a lovit transversala. A fost ocazia care a anunţat golul lui Claudiu Bumba. S-a încheiat 2-0, iar Poli se întoarce la meciurile din campionat, unde împarte fotoliul de lider cu Progresul Gătaia. 

redactor: Ionuţ Suciu
editor web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
Jennifer Aniston, la 57 de ani. Cum își menține actrița silueta incredibilă. Dieta care i se potrivește de...
Adevarul
Cum rezistă soldații ucraineni în tranșee, în condiții de frig extrem: „Vin spre noi ca niște zombi”
Newsweek
Pensionar obligă Casa de Pensii să îi socotească 5 ani de condiții normale ca stagiu de cotizare grupa I. Cum?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Katie Holmes, mesaj scris "cu inima grea", după moartea lui James Van Der Beek: "Recunoscătoare că am...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online