ASU Poli, învinsă la meciul de prezentare. Bănățenii au pierdut, 0-2, amicalul cu FC Bihor Oradea

Data publicării:
asu poli-3

Până atunci, timișorenii au ținut aproape de echipa condusă de Gheorghe Silaghi, fără a pune însă prea multă presiune pe poarta apărată de ucraineanul Nad. Acesta nu a avut emoții decât la reluările lui Vucea și Birău. În schimb, orădenii au fost mai periculoși doar prin intermediul brazilianului Da Silva.

Scenariul s-a păstrat, în mare, și în actul secund, însă gazdele au cedat teren după o oră de joc. Bihorul a deschis scorul în minutul 67 prin Chira, din pasa lui Andor. Același Andor s-a aflat în rolul servantului și trei minute mai târziu, atunci când la capătul centrării sale s-a aflat Cornea, care a înscris și a stabilit și rezultatul final.

„N-am vrut să iasă așa. Sunt dezamăgit de rezultat, dar am jucat destul de bine prima repriză și la începutul reprizei secunde, după care, poate și datorită schimbărilor, jocul nostru a pierdut din consistență", spune Sorin Brîndescu, antrenor la ASU Poli Timișoara.

„Un adversar arțăgos... pentru așa ceva, pentru atmosfera aceasta merită să joci fotbal. Băieții chiar au rămas impresionați, ar fi bine ca la noi la Oradea să vină lumea alături de club, ar fi foarte bine. Adversarul, sigur de Liga a treia, dar eu spun că va avea o comportare onorabilă", adaugă și Gheorghe Silaghi - antrenor la FC Bihor Oradea.

Tehnicianul lui ASU Poli, Sorin Brîndescu, așteaptă mai multe de la elevii săi în primul joc oficial al noului sezon:

„Avem un lot numeros, de 23 de jucători și concurența e foarte mare. Sper să fie și benefică și să ducă la progrese, adică fiecare jucător să se bată pentru un loc în primul unsprezece".

Alb-violeții vor debuta în Liga a III-a, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la Minerul Motru. Partida va începe de la ora 18:00.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri