Au spart ghinionul

Data publicării:
ch poli steaua

Alb-violeții au trecut cu 28 la 26 de Steaua, desprinderea decisivă venind în ultimul minut. Până atunci, timișorenii au condus în permanență, la trei sau patru goluri diferență – permițându-le oaspeților din capitală să se apropie și să egaleze situația de doar trei ori. Ultima dată, pe final, când roș-albaștrii au și preluat conducerea, 25-26. Doar că bănățenii au gestionat mai bine ultimele secvențe, iar Grigoraș și Lasica și-au readus echipa în avantaj. Băieții lui Ovidiu Mihăilă au irosit următorul atac, iar la faza următoare – după un time-out cerut de Pero Milosevic, Fenici a stabilit scorul final.

„Ne-am dorit foarte mult victoria, mai ales din punctul de vedere al situației prin care trecem. Pentru că nu e o situație prea bună pentru noi... au fost multe discuții, multe promisiuni, care până acum nu s-au concretizat”, spus, la final, Cristian Fenici, căpitanul gazdelor.

„Pentru noi a fost o partidă foarte dură, dar am meritat să câştigăm, pentru că tot meciul am fost acolo sus, am controlat jocul, am jucat bine”, a declarat Pero Milošević, antrenorul CH Politehnica Timișoara.

„Sunt extrem de supărat pe unii dintre băieți, pentru că nu mi se pare normal, fac aceste greșeli pe final de joc şi pierdem meciuri. Va trebui să luăm măsuri!”, a admis și Ovidiu Mihăilă, antrenorul celor de la Steaua Aleandrion București.

Victoria s-a datorat, în mare măsură, și publicului, mult mai activ decât la alte partide din acest campionat, impulsionat și de nucleul din Peluza Sud, revenit după multă vreme la un meci al echipei de handbal.

„Sala a fost fenomenală. Galeria... pe care nu am mai văzut-o de anul trecut... păcat că nu mai avem meciuri acasă, dar îi așteptăm la anul”, a mai adăugat Fenici.

Politehnica urcă pe șase în clasament, cu 25 de puncte și continuă seria meciurilor dificile din acest final de an cu deplasarea de joi, de la Turda.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câte zile ține noul val de ger, care aduce temperaturi de -15 grade Celsius. Un anticiclon lovește România
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bad Bunny, show la Super Bowl 2026. Invitați surpriză, energie și reacția lui Donald Trump: "Nimeni nu...
Film Now
Staruri la Berlinala 2026. Pamela Anderson şi Channing Tatum, pe lista invitaților. Michelle Yeoh va primi...
Adevarul
Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi...
Newsweek
O decizie a guvernului scade pensiile tuturor românilor. Stagiul de cotizare va fi mai mic. Experții confirmă
Digi FM
Așa era înainte de primul tatuaj, acum are peste 600 de desene pe corp. Cum arată Fata Dragon, tânăra care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Jamie Lee Curtis a învins dependența de droguri și alcool acum 27 de ani. Vedeta face dezvăluiri despre...
UTV
Bad Bunny a transformat pauza Super Bowl într-un omagiu pentru Puerto Rico. Donald Trump a spus că show-ul a...