BC Timişoara și Timba, înfrângeri sub panou în debutul Ligii Naţionale

Data publicării:
baschet

„Această echipă, după mine, împreună cu Asesoft și cu Oradea, este una dintre candidatele serioase pentru finala din acest sezon. O rotație extraordinar de bună. Noi, în schimb, am fost nevoiți să alergăm după - 14 de la pauză. Am arătat că putem, dar n-am arătat că avem suficientă energie și forță încât să și depășim", spune Dragan Petricevici, antrenorul celor de la BC Timişoara.

„Ei nu ne-au surprins cu nimic, dar atenția noastră la detalii n-a fost suficientă în startul jocului și ne-am trezit într-o situație din care e greu de ieșit. E ceva din care trebuie să învățăm, avem un grup puternic, avem jucători cu experiență, vom învăța de la ei, vom merge mai departe și vom fi mai buni", spune Jahenns Manigat, de la BC Timişoara.

Antrenorul bucureștenilor recunoaște că numărul mare de opțiuni de pe banca de rezerve, precum și experiența jucătorilor au adus victoria în contul echipei sale. „Cred că am făcut o treabă foarte bună în apărare și cred că am blocat câteva aspecte importante ale jocului lor. Am arătat maturitate în joc și că avem o bancă lungă, pentru că nu am jucat numai cu cinci jucători. Spiritul nostru de luptători, experiența și o foarte bună disciplină tactică au făcut diferența", susține Niksa Bavcevic, antrenorul baschetbaliștilor de la Steaua.

La o zi distanță, și Timba a fost învinsă, tot în fața propriilor suporteri. Elevii antrenaţi de Bogdan Murărescu au cedat în faţa lui BCM Piteşti, scor 83-90. Etapa viitoare, sâmbătă, de la ora 18, cele două formații se vor întâlni în meci direct, gazda fiind BC Timba.

Redactor: Miodrag Hojda
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri