Bicicletă solară, inventată la Deva

Data publicării:
bicicleta solara

Bicicletă autonomă, dotată cu panouri fotovoltaice. Este invenția unui tânăr din Deva care și-a dorit o bicicletă practică și cât mai prietenoasă cu mediul. Distinsă cu premiul special Best Invention la Salonul Național de Inventică pentru tineret desfășurat zilele trecute în Capitală, bicicleta îi va ajuta pe cei care o folosesc să parcurgă distanțe mari fără să obosească. Și tot la Salonul de Inventică, un alt tânăr din Deva a impresionat juriul cu un cub cu 512 leduri, programat să devină material didactic la școlile de inginerie.

Mircea Moldovan și-a dorit mereu o bicicletă comodă. De când i-a venit ideea şi până a pus-o în practică a trecut un an și jumătate, timp în care a făcut mai multe teste. Acum, vehiculul pe două roți conceput de el are un motor electric ce se încarcă de la panourile solare montate pe bicicletă.

Tânărul inventator este masterand la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Premiată ca Best Invention, bicicleta sa permite personalizarea cadrului, a schimbătorului de viteze, a roților și a ghidonului.

Nu doar Mircea Moldovan i-a impresionat pe specialiștii din juriul salonului de inventică. Și colegul său, student în anul întâi, a fost premiat pentru cubul cu 512 leduri pe care l-a creat.

Inventator și el, coordonatorul grupului, Corneliu Birtok Băneasă, spune că este mândru să aibă astfel de studenți la facultatea din Hunedoara și promite că echipa nu se va opri aici.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...