Sari la conținut
News Alert

Bilete mai scumpe la ștrand. Măsura, urmare a trecerii ștrandului în administrarea unei societăţi din subordinea primăriei

Trecerea Ştrandului Neptun de la Primărie la RECONS, în vara anului trecut, nu pare acum o manevră nevinovată, în condiţiile în care sezonul estival 2015 va veni cu tarife mărite la intrările de la ştrand. Frustraţi de faptul că, din nou, se fac calcule ce trec prin buzunarele lor, cetăţenii Aradului se întreabă din nou la fel cum au făcut-o şi în trecut: de ce era necesar acest transfer?

”Această activitate administrată de Primărie nu a reuşit să aducă totuşi suficient... servicii de suficientă calitate şi am dorit să îmbunătăţim calitatea serviciilor. Măsura se află încă în faza de transparenţă decizională, însă după cum stau lucrurile mai e doar un pas până va ajunge pe masa Consiliului Local, care va trebui să aprope noile tarife”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

”Proiectul de hotărâre în baza căruia se va majora biletul de intrare la ştrand a fost propus de către 5 consilieri locali, care sunt şi membri în Consiliul de Administraţie al societăţii ce administrează ştrandul”, afirmă Dan Codre, reporter Digi24 Timișoara.

Deşi RECONS este deţinută 100% de Primăria Arad, iar majorarea datorată TVA-ului putea fi suportată din bugetul local, s-a ales totuşi să nu se facă acest lucru, iar diferenţa o vor plăti cei care vor dori să meargă în baza de agrement construită şi întreţinută tot din banii lor.

”Am căzut de comun acord să facem aceste propuneri de majorare cu cota aferentă TVA-ului de 24% ca să putem continua şi planul de investiţii pe care Primăria l-a pregătit”, precizează Mariana Faur, şef serviciu Zone de Agrement RECONS Arad.

- E mult 13 lei faţă de 10 lei? ”La mai mulţi oameni deja se adună. Aşa să zic că individual e 3 lei, dar dacă mergi 5 persoane e 15”,
”Nu ştiu ce vină au cetăţenii pentru asta... ar trebui să se... eu ştiu? Cine e competent să ia măsuri de protecţie în acest sens”,
- Ce părere aveţi că vor creşte preţurile şi pentru pensionari la ştrand? ”Destul de rău. Că cresc toate preţurile! N-are rost! Mai ales pentru... deci nu toţi oamenii au bani!”

În planul de majorare a tarifelor, Primăria doreşte să crească preţul biletelor de acces şi în zona comercială a ştrandului care, practic, nu oferă nici o facilitate – fiind la fel ca o stradă normală. Aici, un bilet de intrare va costa 3 lei, în loc de 2 lei şi 50 de bani.

Arad: noua pasarelă ca... Turnul Eiffel. Construcția de 210 metri costă peste 2,3 milioane de euro 

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Etichete: arad , Primăria , strand , bilete , RECONS , Ștrandul Neptun

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale