Canicula ajunge la putere: patru puncte de prim ajutor la Timișoara. Respectați sfaturile medicilor!

Data publicării:
apa canicula2



Timișoara: apă și asistență medicală în patru puncte de prim ajutor în caz de caniculă

La Timișoara se deschid, astăzi, patru puncte de prim ajutor în caz de caniculă: la Poșta Mare, Gara de Nord, Piața 700, Piața Badea Cârțan. Cele patru puncte de asistenţă vor avea un program între orele 10 - 18. În aceste puncte, oamenii vor putea găsi apă, dar şi personal medical pentru intervenţie în cazul în care canicula le provoacă ameţeli sau stări de leşin.



Ce recomandă medicii în perioada de caniculă?


- Este recomandat consumul zilnic de lichide(între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
- Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete(pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
- Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
- Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise
- Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinărit) şi aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
- Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri