Sari la conținut

Cariere în alb, mai degrabă în străinătate. Posturile din țară nu sunt căutate din cauza salariilor mici

Flavia Muntean este asistentă şefă în cadrul Secţiei ORL a Spitalului Municipal din Timişoara de mai bine de 15 ani. Familia este cea care a oprit-o mereu să plece peste hotare, însă munca în ţară devine tot mai grea cu fiecare zi care trece.

”Nu se respectă normativul de 8 paturi pe o asistentă, dar mergem înainte. Avem 55 de paturi, avem 14 asistente dintre care o asistentă pe audiologie, una pe ambulator şi restul pe secţii”, ne explică ea.

Practic, o asistentă trebuie să îngrijească, în anumite zile, 55 de bolnavi. Mai mult, în turele de noapte rămâne singură în întreaga clinică, organizată pe patru paliere.

”Sunt pe două etaje, de la un salon la altul, de la un etaj la altul”, - Cum reuşiţi să faceţi faţă la toţi pacienţii şi să-i şi mulţumiţi? ”Cu răbdare...”, - Sunt zile în care nu aveţi niciun minut de pauză? ”Da, sunt zile în care nu avem pauză”, afirmă o asistentă de la Spitalul Municipal din Timişoara.

Starea de epuizare a asistentelor este observată și de pacienți: ”Le văd mereu pe coridoare, întruna alergând ca să facă faţă, ca să mulţumească, deşi cât pot ele, îşi dau interesul”.

Şi pacienţii sunt de părere că personalul sanitar ar trebui suplimentat: ”Probabil că un cadru medical ar trebui să fie la un anumit număr de pacienţi şi ar trebui luată în considerare această posibilitate”.

Deşi la Spitalul Municipal din Timișoara au fost scoase la concurs 20 de posturi, sunt secţii unde nu s-a înscris nimeni. Multe dintre asistente au plecat peste hotare, salariile sunt mici, astfel că cel mai probabil locurile vor rămâne neocupate. O spun chiar reprezentanții unității sanitare.

”Peste tot sunt bolnavi gravi şi au nevoie de o îngrijire specială şi al doilea motiv, vă spun sincer, pentru banii aceştia pot să se ducă oriunde altundeva. Salariile sunt de mizerie şi determină lumea să nu vină”, ne-a declarat Rodica Mihăescu, directorul medical al Spitalului Municipal din Timişoara.

Alternativa unui trai mai bun pentru cadrele medicale o reprezintă străinătatea. Cariere în alb, târgul virtual de joburi pentru cei din sistemul sanitar, durează trei săptămâni.

”Din feed-back-ul primit de la companii, majoritatea ne spune că 70-80% dintre cei care intră şi discută cu ei şi trimit CV-ul, şi ajung să fie angajaţi”, ne precizează Lăcrămioara Timofte, reprezentantul târgului virtual Cariere în Alb. Târgul se desfăşoară la nivel internaţional, iar anual peste 9.000 de români participă la recrutare.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Etichete: sanatate , concurs , asistente , posturi , Cariere in alb , Spitalul Municipal din Timişoara

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale