Căsătoriţi vs. necăsătoriţi, episodul 74

Data publicării:
meci

Înaintea derby-ului, veteranii şi-au dat întâlnire pe dreptunghiul verde. Vasile "Vasca" Munteanu are 67 de ani şi a jucat peste 40 de ani în întâlnirile dintre holtei şi cei pe care nevasta îi aşteaptă acasă. Cu atâta experienţă în spate, îşi permite să le dea sfaturi celor care joacă astăzi la nivel profesionist: „Mă cert cu fiu- meu: zice că fotbalul de dinainte, ce tată, tu te tot lauzi cu fotbalul de dinainte, că staţi pe loc! Păi, el a stat pe loc azi. Am avut cinci ocazii să-i dau printre, nu ştie să plece. Cică la pas s-a jucat fotbalul înainte. Mă, tu ai uitat cum dribla Pele în 10 metri, trei - patru inşi? Tu ai uitat cum ieşea Beckenbauer din 16, ajungea la centru printre trei - patru - cinci inşi? Cum adică era încet fotbalul? Eh, mentalitatea lor".

Meciul veteranilor s-a încheiat nedecis, căsătoriţii şi burlacii de altădată au încheiat la egalitate, scor 2-2. Apoi a intrat pe teren generaţia tânără, sub privirile mult mai puţinilor spectatori decât în vremurile de odinioară.

„Tinerii parcă nu mai apar, nu le mai place, nu mai vin. Păi, înainte, pe vremea mea, acum 30 de ani, când se juca căsătoriţii cu necăsătoriţii, stadionul era plin", își amintește Ioan Iancovici, organizatorul meciului.

Partida a fost câştigată de necăsătoriţi, scor 7-4. Cel mai tânăr component al holteilor a fost Patrick Peter, de 14 ani. „Vreau să ajung la o echipă mare din străinătate şi să ajung cât mai cunoscut", afirmă Patrick Peter.

Pentru jucători, rezultatul a contat mai puţin decât faptul că au reuşit să ducă tradiţia mai departe: „Astăzi au jucat mai bine necăsătoriţii. Scorul a fost 7-4. Au echipă mai bună, sunt mai tineri un pic şi au jucat mai bine puţin ca noi, noi suntem mai în vârstă un pic", „O dată pe an, e tradiţie de 80 şi ceva de ani, încercăm
să o ducem şi noi mai departe. Bătrânii s-au dus, acum am rămas noi".

Tradiţia meciurilor dintre căsătoriţi şi burlaci începe în 1936, în cartierul Plopi din Timişoara. Bucurându-se de o mare popularitate, evenimentul s-a desfăşurat anual până la izbucnirea celui de-ai Doilea Război Mondial, fiind apoi reluat în 1952.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Tibor Alasu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri