Castelul Corvinilor, în sărbătoare. Timp de trei zile a avut loc, la Hunedoara, Carnavalul Medieval

Data publicării:
carnaval

Demonstrațiile de luptă și de tir cu arcul au fost atracțiile Carnavalului Medieval. ”Costumația pe care o vedeți...am găsit fresce și-n biserici, am găsit documente și la noi în țară și în afară, cam cum arătau hainele atunci: cămașă, pantaloni, cizme, și-atunci aveau cizme, nu chiar ca-n ziua de azi, cizmele făcute ca-n Evul Mediu ar trebui să aibă talpa mai groasă”, spune Paul Bulmagă, "Pavel cel Dârz", din Ordinul Cavalerilor de Hunedoara.

Toţi participanţii au purtat haine asemănătoare cu cele din perioada lui Iancu de Hunedoara. Copiii au fost fascinați, iar odată cu acest spectacol, cei mici au luat parte și la o scurtă lecție de istorie: ”Mi-a plăcut în camera de tortură și atunci când am fost în turnul cel mai înalt”, ”Cel mai mult de-aici mi-au plăcut cavalerii”, - Ce-au făcut cavalerii? ”Au tras cu arcul!”.

Șerban Daniel, președintele Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, explică: ”Să se cunoască un pic din istoria României și istoria Hunedoarei, care 99% s-a cam uitat. Apoi să încercăm să educăm un pic copiii, în viața normală avem și lecții deschise de istorie”.

Ținta celor care au inițiat acest festival a fost să relanseze turismul din zonă. Și au toate șansele să reușească, având în vedere numărul mare de persoane care au trecut, în aceste zile, pragul Castelului Corvinilor: ”Profităm de ocaziile astea, să vină și să rememorăm un pic din atmosfera medievală pe care n-o mai prindem în ziua de azi”, ”Foarte frumos, e prima dată când venim și e chiar foarte frumos”, - De unde veniți? ”De la Oradea”, - Ce v-a plăcut cel mai mult? ”Toate, și castelul și cavalerii, tot”.

Carnavalul Medieval de la Hunedoara s-a încheiat aseară, cu spectacole de muzică și noi demonstrații de luptă.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri