Cel care a sărit la bătaie la echipa Digi24 Timișoara, cercetat de Poliție

Data publicării:
tuduce

În scurt timp a fost identificat și cetățeanul italian, acesta fiind adus la audieri. ”Bărbatul a fost identificat de către polițiștii arădeni, este audiat și, sigur, se vor lua măsurile legale care se impun”, ne-a declarat subcomisarul Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

 

Bărbatul a refuzat să declare ce s-a intâmplat în lipsa unui avocat și translator, astfel că audierile vor continua luni. Respectivul, fiind cetățean străin, are dreptul, deși înțelege limba română, să refuze audierea! În urma anchetei se vor stabili măsurile care vor fi luate împotriva acestei persoane.

Vezi aici momentul în care a sărit la bătaie la echipa Digi24 Timișoara!

Muncitorii asfaltau de zor vineri pentru că, la numai doi ani de la darea în folosinţă, tronsonul de autostradă Arad - Timişoara e plin de gropi şi denivelări. În plus, abia acum se amenajează parcarea pe care constructorul a uitat să o prevadă în proiectul iniţial. Atmosfera este tensionată pe şantier pentru că se lucrează la foc automat: totul trebuie să fie gata până în 30 iunie. Şoseaua rapidă din vestul țării a costat 482 de milioane de lei şi are o lungime de 32 de km.

Reporter: Sorina Covlea
Redactor: Călin Țenche  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri