Cel mai mare transport de zimbri din Europa. Animalele au o nouă casă, o pădure de lângă Armeniș

Data publicării:
zimbri

Primul zimbru pentru care s-au deschis uşile camionului a avut nevoie de câteva minute pentru a-şi face curaj să păşeaşcă în noua casă, o pădure din Munţii Ţarcului. Celelalte exemplare l-au urmat imediat.

Este cel mai mare transport de zimbri din istoria Europei, în sensul că nu s-a mai făcut niciodată la o scară atât de mare un transport de zimbri”, spune Magor Csobi, directorul WWF România.

Curioşi, localnicii au venit cu mic cu mare, să vadă animalele. - Ați mai vazut zimbri pana acum? ”Numai la televizor”. Odată ce au fost eliberați în pădurea de lângă Armeniș, cei 17 zimbri vor sta într-un spațiu special amenajat pentru a se acomoda cu mediul, după care vor fi eliberați in sălbăticie.

”Am ales să aducem zimbrul înapoi în România din numeroase motive. Munții Carpați reprezintă un habitat propice pentru ei, împrejurimile sunt interconecatate pentru că există mult spațiu”, spune Frans Schepers, directorul Rewildin Europe.

”De aici ține de înțelepciunea noastră, de priceperea noastră de a-i lăsa să se înmulțească pentru că ei sunt o veriga importantă în toată această piramidă a biodiversitatii”, precizează Anne-Marie Jugănaru, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Autoritatile vor ca, în timp, zona din Munții Țarcului să devină una turistică. ”La noi în zonă oamenii sunt foarte gospodari, o să îi punem să se implice și ei, prin amenajarea unor salașe. Oamenii au proprietăți și chiar am demarat discuții pentru reamenajarea acestor locații pentru a atrage turiștii”, ne-a declarat Petru Vela, primarul comunei Armeniş.

Inițiatorii proiectului vor ca, în această vară, alte 10 exemplare să fie aduse în România, iar până în 2024, să avem cel puţin 500 zimbri în pădurile de la noi.

reporter: Raluca Popa
operator: Dan Şoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Care pensionari vor lua mai puțini bani la pensie în 2026? Cum se pot proteja de scăderi neașteptate?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică