CH Poli nu se teme de vicecampioană. Handbaliștii timișoreni vor toate punctele din meciul cu CSM București

Data publicării:
ch poli

„Ne respectăm adversarii. Știm ce echipă au, sunt vicecampionii României, dar noi când jucăm, jucăm de fiecare dată cu gândul la victorie. Ne doream mult să jucăm în această sală, să jucăm acasă, dar ce putem face? Nimic!”, afirmă Pero Milošević, antrenor al CH Poli Timișoara.

„Încercăm să îi surprindem cu mai multe sisteme de apărare. Sperăm să jucăm bine, să nu greșim mult și sper eu să începem campioantul cu dreptul, cu un rezultat bun”, spune Cristian Fenici, căpitanul timișorenilor.

Bănățenii sunt convinși că pot îndeplini obiectivul din acest sezon – calificarea în play-off, în ciuda problemelor pe care le-au întâmpinat în această vară. „Am dat un semnal din punct de vedere al situației financiare mai slabe ca anul trecut, pot să spun acest lucru, dar asta nu înseamnă că nu există interesul tuturor implicați ca această situație să fie rezolvată”, ne-a declarat Ioan Silviu Doboși - președinte executiv al lui CH Poli Timișoara.

Partida dintre CH Poli și CSM București se va disputa duminică, de la ora 17:00. Oaspeții au gânduri mari în acest sezon și își propun câștigarea titlului a Cupei României, dar și accederea în grupele Cupei EHF.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri