CH Poli și-a prezentat lotul pentru noul sezon. Marko Lasica și Marko Pejovic sunt cele mai importante noutăți

Data publicării:
ch poli-2

„Este un efort atât al jucătorilor, cât și al staff-ului tehnic și al staff-ului administrativ. Trebuie subliniată ideea de prudență financiară pe care trebuie să o manifestăm", spune Ioan Silviu Doboși, președinte executiv CH Poli Timișoara.

Deși alb-violeții anunțaseră deja câteva mutări pentru viitorul sezon, conducerea a fost nevoită să renegocieze detaliile contractelor cu jucătorii. Primul handbalist care și-a exprimat intenția de a nu mai continua la Timișoara este portarul Cristian Antonaru, care a optat pentru o nou-promovată în Liga Națională. L-a urmat, la scurt timp, și Bogdan Nikolic. În aceste condiții, dincolo de cei nouă tineri jucători promovați la prima echipă, CH Poli se mai poate lăuda doar cu două nume noi: extrema Marko Lasica și pivotul Marko Pejovic. Cel din urmă este un muntenegrean de 33 de ani care are în spate o bogată experiență în cupele europene. El a evoluat, în ultimul sezon, în Olanda, la OCI Limburg Lions.

„Sunt fericit pentru că fac parte acum dintr-un club mare, unul cu tradiție. Sper că experiența mea va ajuta în acest sezon, iar campionatul să fie unul interesant pentru noi", precizează Marko Pejovic, de la CH Poli Timișoara.

CH Politehnica Timișoara a cedat în primele partide de verificare disputate în cadrul triunghiularului de la Reșița. A fost 27-31 în compania gazdei nou-promovate HC Adrian Petrea și 25-28 în fața Pandurilor Târgu Jiu.

„La Reșița nu am jucat chiar bine. Am jucat satisfăcător cam 30-40 de minute în fiecare joc, apoi am făcut o grămadă de greșeli tehnice. Totuși, pentru această perioadă de început sunt lucruri care mă și mulțumesc", a declarat Pero Milošević, antrenorul celor de la CH Poli Timișoara.

Bănățenii mai au programate încă cinci teste până la startul campionatului. Primele două le dispută la finele acestei săptămâni în Ungaria, cu KSE Oroshaza și Pick Szeged.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri