Colegiul Tehnic de Vest și Liceul de Arte Plastice Timișoara: sub acelaşi acoperiş, fără să fie comasate

Data publicării:
colegiul A



În luna august, elevii şi profesorii de la Liceul de Arte Plastice din Timişoara îşi făceau bagajele şi erau pregătiţi să se mute în noua locaţie, în clădirea unde funcţiona Colegiul Tehnic de Vest.

Tot atunci începea şi cea mai mare revoltă a profesorilor de la Colegiului Tehnic de Vest, care refuzau să părăsească şcoala. În faţa atitudinii ostile a cadrelor didactice, hotărârea de consiliu local care prevedea spaţii noi pentru cele două şcoli nu s-a pus în aplicare.

 

În septembrie a început un nou an şcolar. Cei de la Arte au despachetat, profesorii de la Colegiul Tehnic de Vest s-au liniștit, iar autorităţile au găsit o soluţie de compromis. ”O parte din Colegiul Tehnic de Vest, cu intrare separată, va rămâne în proprietatea Primăriei, dar va rămâne în administrarea Colegiului Tehnic de Vest, de asemenea, tot elevii Colegiului vor învăţa în ateliere, la sediul de pe str. Pop de Băseşti. Liceul de Arte va avea o parte din Colegiul de Vest, dar şi cateva camere în cămin”, afirmă Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Asta înseamnă că elevii Liceului de Arte şi cei de la Colegiul Tehnic de Vest vor învăţa sub acelaşi acoperiş, dar la etaje diferite.

 

”Ambele sunt în curs de mutare, ambele vor fi mutate în clădirea principală, urmând ca nevoia de spaţiu să fie suplinită şi de spaţii din cămin”, ne-a declarat Cornel Petroman, inspector scolar general la ISJ Timiş.

Acum, elevii şi profesorii de la Arte fac îşi fac din nou bagajele. Sunt dezamăgiţi că nu pot rămâne în şcoala în care învaţă de ani buni. Pe lângă chiria mare, neplătită din 2011 pentru imobilul din centrul oraşului, sunt restanţe şi la plata utilităţilor.

”Am făcut planşe şi am scris pe ele nu vă mutaţi, am scris acolo nu ne mutaţi şi am făcut grevă să ne vadă Primăria. Asta e, nu mai avem ce face, dacă ne mută, ne mută”, ”Se putea găsi totuși o cale”, spun elevii.

”Suntem într-o situaţie în care trebuie să asigurăm, în continuare, funcţionarea şcolii. Vom fi două unităţi de învăţământ distincte chiar dacă funcţionăm sub acelasi acoperiş”, afirmă Veronica Dorian, director al Liceului de Arte Plastice.

 

La Colegiul Tehnic de Vest, lucrările de refacere a claselor şi a atelierelor sunt pe ultima sută de metri. Cosmin Hogea, director al Colegiului Tehnic de Vest, ne anunță că: ”Vom muta aici toate atelierele şcolii din subsolul clădirii, unde vom face clase. Am adus si vom aduce acele ateliere şi trei săli de clasă pentru ca atunci când au practică şi cultură generală să nu se mai mute dintr-o locaţie în alta”.

Cel mai probabil, în următoarele două săptămâni, vor începe mutările.

reporter: Sorina Covlea
operator: D. Şoşdean/C. Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”