Concurență mare: 1.000 de cadre didactice din Timiș, înscrise la examenul de titularizare

Data publicării:
titularizare

”Colegii care vor obține nota peste 7, în ordinea descrescătoare a notelor pe care pe obțin, pot să obțină unul dintre posturile titularizabile, pentru disciplina pentru care au optat”, anunță Aura Danielescu, inspector școlar general adjunct.

Ponderea cea mai mare a candidaților înscriși este pentru posturile de educatori, unde aproape 200 de cadre vor încerca să obțină unul dintre cele 50 de locuri scoase la concurs, pentru limba română, germană, dar și maghiară sau ucraineană. Cadrele didactice au putut să își depună dosare până pe 19 mai, urmând ca în perioada următoare să susțină un examen scris, dar și să aibă inspecții la clasă.

reporter: Raluca Popa
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri