Copii abandonaţi în stradă. Micuții au fost descoperiți de trecători în centrul Timișoarei. Mama este cercetată de Poliție

Data publicării:
copii abandonati

Maria, Alin, Gigi și Andrei, patru fraţi cu vârste între unu și patru ani, au fost găsiți duminică noaptea în centrul Timișoarei, în Piața Sfânta Maria. Cei patru copii au fost abandonați, noaptea, în spatele acestor panouri informative. Trei dintre ei dormeau, dar cel mic plângea așa că a fost auzit de un trecător care a sunat imediat la 112.

„Erau aliniaţi unul lîngă ceilalţi. Erau, ca şi condiţie, cazuri sociale, deci nu erau copii bine îngrijiţi”, precizează Adnana Simon, ambulanțier.

Micuții au fost transportați la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”, unde au rămas sub observația medicilor, dar sănătatea nu le-a fost pusă în pericol. „Ei au fost cu emisie spontană de urină. Erau foarte speriaţi, ca orice copii care au stat câteva ore fără o persoană de ataşament în jur. Acum de abia îi ţinem în salon, pentru că fiind sănătoşi, aleargă stânga - dreapta", ne-a declarat Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Timișoara.

Potrivit medicilor, cei patru micuți nu prezintă semne de abuz fizic. Mama celor mici a fost identificată. Are 31 de ani şi este din județul Sibiu, iar asistenții sociali din Timiș vor demara o anchetă în paralel cu autoritățile sibiene: - Ce s-a întâmplat? Vă iubiți copiii doamnă? De ce i-ați abandonat? N-aveți cu ce să-i creșteți?

Momentan, cei patru copii vor rămâne câteva zile la spital. Poliția a demarat și ea o anchetă. „Întrebând-o cum au ajuns copiii pe stradă, a spus că ea a fost vrăjită de o femeie şi s-a trezit pe o stradă şi copii lăsaţi pe altă stradă. Când a ajuns a găsit doar biberoanele şi pamperşii", spune Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiș.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că, până în cursul zilei de ieri, atât ea cât şi cei patru minori s-au aflat într-un centru de asistenţă socială de pe raza judeţului Timiş. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii de abandon în familie", afirmă Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Copiii nu se vor întoarce la mamă, iar autoritățile vor încerca să dea de urma bunicilor pentru a afla dacă pot să crească micuții. În caz contrar, ei vor ajunge în grija unui asistent maternal, fie din Sibiu, fie din Timiș.

În România, cei mai mulți copii sunt abandonați în unități sanitare. În 2012 au fost înregistrate 1.500 de cazuri, cu peste o sută mai multe decât în anii trecuţi.

În platoul știrilor Digi24 Timișoara, Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistența Socială și Protecția Copilului Timiş 

Reporteri: Corina Sfia, Caterina Ledrer
Operator: Adrian Hrișcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri