Copiii s-au jucat, au învățat și s-au distrat la Zilele Educației Ortodoxe

Data publicării:
copii prima



Copiii au participat la evenimentul organizat de Şcoala Primară "Sf. Antim Ivireanul" din Timişoara. Au fost încântaţi de jocurile la care au luat parte: „Proba este foarte uşoară. Puţin te împiedici când sari peste alea...” – Şi ţi-a plăcut?, întrebăm. – Da, e foarte frumos“, - Cât de des te dai cu bicicleta? ”Nu foarte de multe ori pentru că bicicleta mea e la sat“, „Aici n-am nicio bicicletă, însă mă dau cu trotineta“.

 

Organizatorii au pregătit o mulțime de probe în aer liber pentru copiii dornici de distracție. „Este o acţiune care se adresează tuturor copiilor din Timişoara şi nu numai, copii până în 10 ani: un concurs de biciclete, alergat cu piciorul legat în pereche cu celălalt copil, un parcurs cu obstacole“, ne spune Ioana Popescu, directorul de promovare al Zilelor Educaţiei Ortodoxe.

copii 01
copii 01

Şi părinţii s-au distrat împreună cu cei mici şi au încercat să-i înveţe ce înseamnă să lucreze în echipă: „Sunt foarte multe concursuri sportive, ateliere de creaţie. Copiii pictează, desenează pe lemn, au parte de concursuri cu bicicletele“, „Astăzi, învaţă să fie o echipă, învaţă să fie o comunitate şi asta e cel mai important“, „Băieţelul meu, ca şi toţi ceilalţi copii, o să participe la toate activităţile, în sensul că au avut ateliere de creaţie, după care o să fie activităţile sportive, cu patru concursuri pe care toţi le aşteaptă, mai ales cel de biciclete şi sunt foarte bucuroşi toţi“, „Se joacă şi se distrează, nu punem accentul pe competiţie“, „Învaţă că poate fi bine, copilăria e frumoasă, că ne jucăm, că şi părinţii sunt alături de ei“.

Activităţile au fost organizate sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Asociaţiei Prologos.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Andrei Marina
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...