Corul Regal, în luptă cu legea românească. Frans Meewis, regizor cunoscut în toată lumea, rugat să oprească concertul

Data publicării:
corul regal

Sute de timişoreni au stat la coadă, vineri seara, la concertul susţinut de Corul Regal Venlona. Plăcut impresionați de succesul evenimentului, membrii corului au vrut să le ofere o surpriză timișorenilor și au cântat gratuit în Piața Victoriei. Inițiativa nu le-a picat bine polițiștilor locali care patrulau în zonă.

”Corul cânta, iar la un moment dat cineva m-a luat de după spate... era un polițist și mi-a spus „hai cu mine". Mă gândeam ce se întâmplă... nu înțelegeam... m-a dus la superiorul lui, un om înalt și mi-a spus în limba română că nu trebuia să cântăm pentru că ne trebuie aprobare și așa mai departe”, ne-a relatat Frans Meewis, regizor.

Frans Meewis este unul dintre cei mai mari regizori din Olanda. În vreme ce peste hotare este căutat pentru spectacolele pe care le regizează, la Timișoara i s-a cerut să oprească concertul. ”Este pueril... este incredibil ca în fața clădirii Operei să interzici susținerea unui concert în aer liber. De asemenea, ni s-a interzis să le împărțim oamenilor pliante cu viitoarele concerte pe care le vor avea la Domul Catolic și la Maria Radna”, continuă Frans Meewis.

Incidentul a stârnit reacții în rândul artiștilor și cetățenilor.

”Cred că a fost un exces de zel în această privință și eu totdeauna caut soluții. Poate nu sunt totdeauna binevenite, dar o scrisoare deschisă, de scuze la adresa corului, semnată de cetățenii care doresc să facă acest lucru cred că ar fi chiar foarte bine venită”, ne-a spus Diana Pap, soprană, Opera Națională din Timișoara.

”S-a dovedit că lucrurile frumoase în Timișoara nu durează mult”,
”O înțelegere între cele două părți și putea să zică așa... dacă e pentru tineret și e ceva bun trebuia să închidă un ochi și să îi lase să cânte”,
”Foarte urât din partea lor. Era un moment frumos pentru oraș”.

Incidentul a ajuns și la urechile lui Nicolae Robu, primarul Timișoarei, care este de părere că situația putea fi rezolvată pe alte căi:

”Polițiștii aceia ar fi trebuit să aibă mai mult discernământ și să înțeleagă că nu e vorba de un grup dubios, ci de un grup demn de tot respectul și ar fi trebuit să dea un telefon și să întrebe superiorii ce să facă”.

”Li s-a explicat că nu este voie să aibă loc manifestări de acest gen fără autorizație și mai mult să se împartă flyere după care membrii corului și-au terminat de cântat melodiile și au plecat mai departe”, precizează Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.

Corul Regal Venlona își încheie recitalurile din țara noastră la sfârșitul acestei săptămâni, cu un concert extraordinar susținut la Basilica Maria Radna din Lipova.

Reporter: Angela Novăcescu
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate