Cursa răţuştelor... pentru o autoutilitară „Salvo“. Câştigătorul s-a ales cu o mie de euro

Data publicării:
ratuste prima

Timişorenii prezenţi au urmărit cu mare interes exerciţiul de intervenţie al echipei „Salvo“: „Am venit să-i văd pentru că eram curioasă să văd ce se întâmplă“, „Foarte interesant”, – Aţi mai văzut un astfel de exerciţiu? ”Nu, n-am văzut, dar mi-a părut bine că am putut să văd“, „Foarte frumos, super a fost”, – Interesant? ”Foarte, pentru mine, da”.

Peste 30.000 de lei au ajuns în conturile „Salvo“ pentru a cumpăra o autoutilitară de care au nevoie. În fiecare an, voluntarii din cadrul Compartimentului de Urgenţă au peste 100 de intervenţii, fie că este vorba despre eliberarea şoselelor de copaci căzuţi peste drum sau de curăţarea acoperişurilor de zăpadă.

Este o nevoie extraordinară de o autoutilitară pentru formaţiunea noastră, deoarece cel mai important este mijlocul cu care te deplasezi la o intervenţie, iar în momentul de faţă formaţiunea Salvo posedă două autovehicule, o Dacie ”papuc” şi un Ford foarte vechi, care sunt într-o stare deteriorată şi orice reparaţie este o rezolvare temporară“, precizează Andrei Herman, purtător de cuvânt „Salvo“.

Cursa răţuştelor de pe Bega le-a adus, însă bani şi premii şi unor timişoreni norocoşi. Câştigătorul întrecerii este Alexandru Robu, de 31 de ani.

Aproape 3.000 de bilete au fost vândute, însă la apă au fost lansate 5.000 de rățuște, restul de 2.000 fiind cumpărate de sponsori. Acestea au plutit pe Bega de la Podul Tineretii până la Podul Traian, unde cea mai rapidă i-a adus proprietarului un premiu de 1.000 de euro.

Reporteri: M. Hojda / C. Ledrer
Operatori: G. Ştefăniţă /A. Hrişcu
Editor web: C. Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri