Demisie la Grădinița din Iohanisfeld

Data publicării:
demisie gradi

După ce educatoarea a fost înregistrată de mama unuia dintre copii, ISJ a deschis o anchetă la grădiniţa din Iohanisfeld. Femeia a fost suspendată inca de saptamana trecuta, iar astazi şi-a prezentat demisia.

„Doamna educatoare s-a prezentat cu un document redactat si era specificat ca solicita demisia. M-a întrebat dacă poate să își ia lucrurile din grădiniță și am zis că da, după orele de program”, a explicat Maria Pop, directorul Şcolii Gimnaziale din Iohanisfeld.

Părinţii au adunat semnături, iar astazi voiau să le predea Inspectoratului  Şcolar Timis pentru ca femeia să nu se mai întoarcă niciodată la catedră. Oamenii povestesc că îi ameninţa pe cei mici că nu se vor putea înscrie în clasa 0.

„A venit acasă plângând că i-a spus că pe el nu îl ia la comisie că e... prost. [Doamna și-a dat demisia azi]. Da, bine a făcut. Mai bine așa”, spune un părinte.

„Trei ore jumătate putem spune că acei copii au fost chinuiți. [Decizia ei de a-și da demisia? A fost cea mai bună pentru că sunt și alții care așteaptă postul probabil”, mai spune un alt părinte.

„Că zbiară la ea, i-a aruncat cu creionul în cap. Dezastru. [A și lovit-o?] A aruncat cu creionul”, continuă un alt părinte.

În aceste zile, profesorii ţin rând pe rând locul educatoarei, inclusiv preotul din sat care spune că îi simte schimbaţi pe copii.

„Sunt afectați bineînțeles că sunt afectați, doar că eu nu îmi dau seama în ce măsură sunt afectați atunci aștept expertiza psihologică”, spune Grigore Mariţa, preotul din Iohanisfeld.

„Dacă cererea doamnei a fost înregistrată la zi... înseamnă că cercetarea obligatorie prealabilă încetează”, a precizat și Aura Danielescu, inspector-şef ISJ TImiş.

La grădiniţa din Iohanisfeld se va organiza un concurs pentru postul de educator, iar copii vor intra într-un program de terapie cu o echipă de psihologi.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri