Directorul de la Spitalul Athena, demis. Dan Szabo va fi cercetat în stare de libertate

Data publicării:
Dan Szabo



În dosarul decontărilor fictive de servicii medicale, Dan Szabo (foto) primise mandat de arestare pentru 29 de zile, în timp ce asistenta-șefă e cercetată în libertate.

Nemulțumit că a fost arestat, fostul director al Spitalului Athena și-am susținut astăzi nevinovăția și în fața judecătorilor Tribunalului Timiș. Dan Szabo le-a spus judecătorilor că nu a comis niciun fals, dar nu poate afirma același lucru și despre foștii subaltern. ”Eu nu aveam niciun interes să fac internări false. Contractul meu prevedea criterii de performanță, care erau deja îndeplinite. Nu am cerut nimănui să comită falsuri. Am avut mai multe discuții cu medicii, în care i-am rugat să se implice mai mult la spital, pentru că dacă spitalul merge bine, atunci și ei au de câștigat”, a spus Dan Szabo. CITEȘTE ȘI: Spitalul Athena din Timișoara - cum funcționa ”fabrica de bolnavi”

Din motivarea magistraților Judecătoriei Timișoara referitoare la arestarea fostului director aflăm că ”este cunoscută situația precară a sistemului sanitar din România, problemele legate de insuficiența fondurilor pentru asigurarea serviciilor medicale. Lăsarea în libertatea a directorului ar stârnii o impresie negativă deosebit de puternică, necesitând o reacție imediată și energică împotriva celor care săvârșesc astfel de fapte."

La rândul lui, Arcadie Anastasescu, avocatul lui Dan Szabo, le-a cerut judecătorilor ca fostul director să fie cercetat în stare de libertate, cu interdicția de a părăsi țara, pentru că, nemafiind directorul Spitalului Athena, el nu are pe cine să influențeze.

Judecătorii Tribunalului Timiș au cerut răgaz pentru pronunțarea unei hotărâri, o decizie urmând să fie luată în această după-amiază.

UPDATE. Magistrații timișoreni au decis: directorul de la Spitalul Athena va fi cercetat în libertate! Dan Szabo are interdicție de a părăsi țara. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Digi FM
5 vedete care au fost interzise la galele de premiere. Will Smith are interdicție pe 10 ani la Oscaruri
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Mărturii tulburătoare ale victimelor lui Bivolaru, într-un nou documentar. Cum a fost prins gurul MISA
Newsweek
Guvernul anunță oficial cu cât cresc pensiile în 2027, 2028 și 2029? Cât va fi pensia medie?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică