Doi noi eliminați la Bacalaureat. Absolvenții, scoși din examen pentru că au intrat în săli cu telefoanele mobile

Data publicării:
bacalaureat-2

”A Fost ușor. Am modificat. Aici 0, aici am spus că e adevărat. Dar ai făcut cu tabel asta? Da, da”. După ce au rezolvat subiectele în sala de examen, elevii le-au mai parcurs o dată în fața liceelor, pentru a se verifica.

La Matematică, proba scrisă a fost una care nu i-a pus în dificultate:

”A fost un subiect mai ușor decât anul trecut, ceea ce m-a bucurat. La subiectul trei a fost ușor, a fost o integrală simplă”,
”Mă așteptam să fie cam la nivelul asta și a fost foarte ok. Am avut puțin emoții, am crezut că o să greșesc la calcule, că voi fi neatent, dar s-a dovedit chiar foarte ușor”.

În schimb, elevii care au avut ca și probă obligatorie a profilului Istoria au avut mai mult de redactat:
”A fost bine, dar a fost destul de greu la subiectul treiMi s-a părut că ne-au cerut multe chestii și parcă a compensat Româna, pentru că la Română a fost ușor, iar aici destul de greu”,
”Am primit de scris despre autonomiile locale, formarea statelor medievale și despre acțiunile domnitorilor. Erau ceva ani de scris la domnitori, la acțiuni, dar fiind mulți puteam alege”,
”Nivel mediu, chiar nu a fost nimic exagerat”.

”Eseurile sunt în așa fel concepute încât să atingă anumite puncte, iar cerințele dacă sunt respectate, în maxim patru pagini se poate trata subiectul.Gradul de dificultate este mediu, deci pentru nota șapte, elevii de nota șapte puteau să rezolve, iar elevii care sunt foarte buni vor obnține cu siguranță zece”, susține Petru Șandor, inspector de specialitate în cadrul ISJ Timiș.

Dacă elevii se bucură că pot răsufla ușurați după încă o probă susținută, părinții deja se gândesc la rezultate sau la facultățile pe care le vor urma absolvenții:
”El spune că o să ia 9,80. Sperăm să fie așa. L-am așteptat și luni, da. Din Caraș sunt și am venit anume”,
”Sigur va face o lucrare bună, dar emoțiile sunt. La Medicină se duce, în 22 are admiterea, acolo va fi greu de tot”.

În ciuda subiectelor ușoare, unii absolvenți au fost sancționați pentru tentativă de fraudă.

”Am avut două situații, în care, din două centre de examene, au fost prinși doi elevi cu telefonul mobil. Evident că s-a respectat metodologia și cei doi elevi au fost sancționați prin a fi eliminați de la proba de examen”, ne-a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

La proba de Matematică nu s-au prezentat la examen 233 de absolvenți din totalul de 3.316 înscriși. Și la proba de Istorie au fost 33 de elevi absenți din cei circa 1450 aflați pe liste. Vineri, absolvenții claselor a XII-a susțin ultima probă scrisă, cea la alegere, urmând ca primele rezultate să se afișeze pe 7 iulie. Rezultatele finale se vor publica pe 10 iulie.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Dan Șoșdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri