Drumul Vinului, departe de final. Localnicii trebuie să facă un ocol ca să ajungă în Arad

Data publicării:
drumul vinului prima

Prezentat de autorităţi ca o deosebită oportunitate în turism, Drumul Vinului din podgoria Aradului a devenit, cel puţin pentru moment, o pacoste pentru locuitorii din zonă. Pentru că nu au fost terminate lucrările la un pasaj peste calea ferată, cei peste 6.000 de oameni care trăiesc în comunele Ghioroc şi Covăsânţ trebuie să facă zilnic un ocol de peste 20 de kilometri ca să ajungă în Arad. E deranjant - întrebăm - că trebuie ocolit? ”Păi e deranjant, sigur, că e în jur de 8 - 9 kilometri şi totuşi benzina e scumpă”.

”Nu putem să afirmăm chiar că suntem blocaţi. Într-adevăr, este o problemă privind costurile de ocolire, să spunem aşa”, spune Corneliu Popi Morodan, primarul din comuna Ghioroc.

Pentru navetişti, situaţia este şi mai complicată având în vedere că, până la intrarea în reabilitare a Drumului Vinului, puteau să ajungă acasă cu tramvaiul. Varianta de navetă cu autobuzul oferită de autorităţi nu-i mulţumeşte: ”E foarte deranjant, pentru că pierdem mult timp pe drum. În afară că facem două ore dus-întors pe mijloacele de transport că facem naveta, pierdem şi cu asta încă vreo 20 de minute prin Păuliş”, ”Ajungem târziu, aia e una la mână. A doua la mână, nu ne aşteaptă corect autobuzul cum ar trebui, şi... încălzire pauză”.

Începută în 2010, reabilitarea Drumului Vinului a fost oprită în mai multe rânduri din cauza constructorilor. Executate neglijent, multe dintre amenajări sau asfaltări au necesitat deja reparaţii, deşi lucrarea nu a fost încă recepţionată.

”Au trebuit relizate noi proceduri şi, din acest motiv, am solicitat prelungirea termenului de executare a lucrării, astfel încât termenul este jumătatea anului 2014”, afirmă Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Drumul Vinului din podgoria Aradului a fost prezentat ca fiind o prioritate în strategia de promovare turistică a judeţului. Modernizarea zonei e benefică, în condiţiile în care hectare întregi de plantaţii au renăscut în urma programului de reconversie al viţei de vie. Producătorii au primit sprijin financiar de la stat pentru a înlocui soiurile vechi cu altele, competitive.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri