Duel cu rivalii, în debutul sezonului

Data publicării:
saracens baia mare-1

Timișoara Saracens începe noul sezon în forță. Bănățenii întâlnesc vineri, rivala CSM Știința Baia Mare, în etapa a doua a Superligii. Campionii și-ar fi dorit să aibă câteva meciuri în picioare până la duelul cu maramureșenii dar chiar și așa nu se gândesc decât la a mări numărul victoriilor în duelurile directe.

„Oricând jucăm cu ei este un meci foarte greu. Nu a fost niciodată vorba de succese sau rezultate bune venite ușor împotriva lor, așa că ne așteptăm la o desfășurare similară a evenimentelor și vineri”, recunoaște Grainger Heikell, antrenorul celor de la RCM Timișoara Saracens.

„Noi am mai avut încă o săptămână de pregătire pentru acest meci, din păcate nu am avut niciun meci de pregătire și cu siguranță ne lipsește acest lucru. Dar avem suficientă energie și suficientă experiență pentru a aborda acest meci”, l-a completat Stelian Burcea, căpitanul timișorenilor.

Bănățenii au și un nume nou în lot. După cele trei transferuri anunțate în urmă cu o lună, „sarazinii” l-au repatriat pe Horațiu Pungea, care revine pe Bega după trei sezoane petrecute în Europa, la galezii de la Rugby Scarlets și la francezii de la Lyon Oyonnax.

„Să îl avem înapoi în echipă e un lucru pozitiv pentru noi, cu siguranță. Va intra în teren, pe parcursul meciului, la fel ca și în cazul celorlalți nou-veniți, pentru că ne dorim să îi integrăm cât mai repede posibil în prima echipă, mai ales acum în debutul sezonului, pentru ca să fie cât mai siguri pe ei”, a spus Heikell.

Duelul cu Baia Mare are loc pe arena din Ronaț, după ce oficialii nu au cerut în mod expres să evolueze pe Dan Păltinișanu – locul în care vor debuta în grupele Challenge Cup în toamnă. Conducerea nu este însă încântată de prețul de pornire fixat de Consiliul Județean pentru licitația închirierii stadionului.

„Îi invităm pe toți adminstratorii orașului la arena din Ronaț să vedem dacă se consideră că aceasta e o arenă care să reprezinte orașul timișoara în întâlnirile cu echipele de la Paris, Londra și Edinburgh... ok... înseamnă că aceasta e cartea noastră de vizită și imaginea noastră până la sfârșit”, admite Dușan Filipaș, vicepreședintele RCM Timișoara Saracens.

Timișoara Saracens – CSM Știința Baia Mare are loc, vineri, de la ora 17:00.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
În ce cazuri pensionarii NU iau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani