Eco, pentru mediu și afaceri. Un concept originar din vestul Europei va fi pus în aplicare şi în Timișoara

Data publicării:
eco-design 4

"Preluăm, la sfârșitul ciclului de viață al produsului, cadrul metalic, să îl recondiționăm prin vopsire" - Este proiectul unei firme ce produce mobilă în Timişoara, care se gândeşte să scoată pe piaţă un birou reglabil pe înălţime, astfel încât produsele sale să se încadreze în profilul eco-design.

 

”Eco în acest design este faptul că tot produsul va fi dezvoltat plecând de la impactul de mediu și studiul impactului de mediu. De la materialele și materia primă care intră în produs, logistica de aprovizionare pe care o presupune, impactul de mediu al procesului de producție”, afirmă Sebastian Capotescu, managerul firmei de mobilă.

Până acum, zece firme au înţeles importanţa conceptului de eco-design şi vor să ia parte la proiectul iniţiat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

”Toată lumea are nevoie de această plus-valoare, pentru că sunt două perspective pe care trebuie să le luăm în considerare. Una este cea a producției și cealaltă, cea de-a doua, este cea a consumului. Iată, sunt două fațete ale pieței, care sunt foarte importante”, precizează Aida Szilagyi, expert EcoDesign.

 

”În general, producătorii și comercianții de produse folosesc materiale, materii prime care incorporează foarte multă energie, sunt mai puțin prietenoase cu mediul, astfel încât s-a născut această inițiativă de a promova conceptul de eco-design în rândul firmelor”, spune Diana Fiți, coordonator de proiect.

Și pentru că eco-design nu înseamnă doar implicarea producătorilor, ci și a consumatorilor, oamenii sunt conștienți că și ei pot contribui la scăderea cantităţii resurselor folosite în procesul de fabricaţie: ”Foarte mult plastic se folosește la noi, din păcate, foarte foarte mult și nici nu se recuperează, nici nu se adună în locuri organizate. Ține de educație, de civilizație”, ”Să fie o producție rezonabilă și corelată cu consumul. Degeaba, noi putem să facem maldăre de produse electrocasnice, telefoane și mașini și televizoare”, ”Să mai investească în instalații de purificare a noxelor și toate cele, care sunt factori poluanți, practic”. 

eco-design 1
eco-design 1


Toţi agenţii economici interesaţi de proiect pot participa la cursurile experţilor în eco-design până în luna septembrie. Specialiştii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vor organiza şi o competiţie, iar compania care va prezenta cel mai bun proiect eco-design va fi premiată.

CITEȘTE ȘI: La birou, într-o navă spaţială, în Times Square. Sunt angajați din Timișoara care nu simt că se duc la lucru

reporter: Ioana Sapianu
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri