Evaluarea Națională a adus bucurie, dar și lacrimi 

Data publicării:
rezultate

”Gata, Rebeca”, - Dar ce notă a luat? ”A luat 1,05 la matematică”. Au scăpat de emoţiile Evaluării Naţionale, însă pentru câţiva absolvenţi ai claselor a VIII-a, examenul a fost un eşec. Unii admit că ar fi trebui să învețe mai mult, iar alții sunt hotărâți să depună contestații. ”Foarte grele (subiectele - n.r.). Nu am învățat destul”, ”Destul de greu subiectul, la Română am luat 6,30, iar la Matematică am luat 8,40”, - Ai de gând să faci contestație? ”Sincer, la Română aș dori”, ”La Matematică nu am știut nimic. M-au depunctat pentru că nu am știut. Nu s-a putut mișca la Matematică deloc și la Română la fel”.

”Rezultatele arată ceea ce au învățat copiii, spune un părinte. Deci ce pot să spun... Contestații pe ce când nu au învățat”.

Au fost însă și elevi fericiți, mulţumiţi că notele obținute le vor ridica media de admitere la liceu: ”Am luat 9,85 la mate și 9.65 la română”, - Te așteptai la o medie așa mare? ”Oarecum da”, ”Am luat la Română 9.35 și la Mate 10 fix. La română chiar m-am așteptat la mai puțin, deci a fost ok”.

Rezultatele din acest an, spun reprezenzanţii Inspectoratului Şcolar Timiş, au fost mai slabe faţă de cele din 2013. ”Avem o diminuare a procentului, aproximativ 8% din numărul copiilor care au obținut note peste 5 este mai redus față de anul 2013 când procentele au fost mai mari. Acest procent este dat de rezultatele obținute de elevi la Limba și Literatura Română”, afirmă Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș.

Evaluarea Naţională - primele rezultate:

LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
- 38,23% dintre elevi au luat note sub 5
- 61,77% dintre elevi au luat note peste 5

MATEMATICĂ
- 37,47% dintre elevi au luat note sub 5
- 62,53% dintre elevi au luat note peste 5

LIMBA MATERNA
- 8,47% dintre elevi au luat note sub 5
- 91,53% au luat note peste 5

În judeţul Timiş:
- 85 de note de 10 la Matematică
- 7 note de 10 la Limba şi Literatura Română
- 3 note de 10 la Limba Maternă
- 4 elevi au obtinut media 10

- 38,80% dintre elevi au medii sub 5
- 61,20% dintre elevi au medii peste 5
Sursa: ISJ Timiş

La Limba si literatura română, aproape 62% dintre absolventii claselor a VIII-a care au participat la testare au obţinut note peste 5, față de peste 78% în 2013. Procent asemenator si la Matematică. Surprinzător, Matematica este şi materia unde s-au obţinut si cele mai multe note de 10 - 85 lucrări au primit calificativul maxim, față de limba româna, unde doar 7 elevi au reusit sa ia 10. În total 61,20% dintre elevii din Timiș au obținut note peste 5, iar 4 elevi au media generală 10.

Până la ora 20, elevii nemulțumiți pot depune contestații, urmând ca rezultatele finale să se afişeze în 1 iulie. Din acest an, notele de la Evaluarea Națională contează în proporție de 75% la media de admitere la liceu, restul de 25% fiind media claselor V-VIII.

reporter: Raluca Popa
operator: Adrian Ionescu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...