Evenimentele anului în Timişoara. Concerte, competiții, festivaluri

Data publicării:
evenimente prima

Timişorenii au intrat în 2013 sub cupola colorată a artificiilor. Mii de oameni au sărbătorit Noul An în Piaţa Victoriei. În luna mai, jocul de lumini s-a mutat pe Bega, când, de Ziua Europei, farfurii zburătoare şi persoane de legendă au venit să însufleţească poveşti în faţa timişorenilor, pe muzică de operă. Spectacolul a fost pus la punct de artiştii de la Filarmonica Banatul şi a reunit peste 100 de muzicieni.

În lupta pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, în iulie, Timişoara a apelat la nume mari ale jazz-ului internaţional. Au fost trei zile de concerte la care au fost prezenţi peste 30.000 de oameni.

 

August 2013: malurile Begăi au fost animate - concertele, demonstraţiile de navomodelism şi cursa răţuştelor au adus sute de oameni la un loc.

În 18 octombrie 1716, Prințul Eugeniu de Savoya intra triumfător în Cetatea Timișoarei. După 300 de ani, în cadrul Festivalului Baroc, conţi şi prinţese, costumaţi de epocă, au spus povestea Timişoarei acelor vremuri. Iar Festivalul Internaţional de Dans a transformat oraşul într-un ring uriaş.

În luna noiembrie a acestui an, Meşterul Manole, varianta rock, a fost o altă încântare pentru locuitorii Timişoarei. Opera a combinat perfect acordurile simfonice cu muzica rock. Pentru că tradiţia vieneză menţine eticheta oraşului, la începutul lunii decembrie, doamne elegante şi domni galanţi au valsat la Opera Română din Timişoara. Seria evenimentelor din 2013 se va încheia la Timişora, aşa cum a început, cu un foc de artificii, la miezul nopţii, în Piaţa Victoriei.

redactor: Sorina Covlea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri