Fanfarele, în sărbătoare la Timișoara

Data publicării:
fanfare timisoara

Zeci de oameni s-au bucurat de spectacolul oferit de cele opt fanfare în Piata Victoriei. De la vals, la cântece patriotice, muzicienii au interpretat cele mai diverse partituri. 

„Păi acei care cântau înainte, prim strofă, aia o fost cea mai frumoasă”.

„Îmi plac cele militare, fanfarele militare, pe alea le-am văzut până acum”.

„Frumos, să fie mai des de genul acesta”.

Festivalul fanfarelor se desfășura până acum la Buziaș, dar a fost mutat la Timișoara tocmai pentru ca mai mulți oameni să se poată bucura de muzică. 

„În fiecare an vom invita mai multe fafare participante, cum ați văzut am organizat o paradă de pe strada Mărășești”, a spus Remus Volunghean, organizator.

După o defilare, fiecare fanfară a ținut un recital în fața Operei, iar apoi spectacolul s-a mutat la Filarmonica Banatul.




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri