Fără asfalt, dar cu fântână arteziană. Locuitorii din satul Fizeş spun că primarul a uitat de ei

Data publicării:
fizes prima

Ca o cărare din pădure. Aşa arată străzile în satul Fizeş, o localitate din Caraş-Severin unde autorităţile nu au găsit niciodată bani pentru a asfalta drumul.

- Cum circulaţi? Cum intră ambulanţa, pompierii? ”A fost acum, nu demult, un incendiu aici, de-abia au venit, e urât”, ”Cu căruţa, mortul numai cu căruţa, drumul ăsta merge la cimitir, vedeţi acolo cum e, că nici cu tractoarele, acolo unde e crucea, nici cu tractoarele nu se poate ajunge”, spun locuitorii din satul Fizeș.

În cazul în care se îmbolnăveşte o persoană care locuieşte pe această stradă, singurul mijloc de transport până la ambulanţă este căruţa sau tractorul. Nu de puţine ori însă locuitorii au transportat bolnavii cu pătura, targa sau chiar pe braţe.

Şi ca şi cum noroiul care acoperă satul nu ar fi fost suficient, deşeurile zac la loc de cinste chiar lângă şcoală. Edilul a improvizat acolo o groapă de gunoi, iar oamenii s-au conformat. - De când stau acolo? ”De 10-12 ani şi sunt chiar lângă biserică, biserica e în centru şi parcul. Chiar lângă parc sunt gunoaiele aruncate. Vin...că oamenii aruncă gunoaiele, păi oamenii n-au avut unde să arunce gunoaiele, primarul le-a spus că acolo să le arunce şi oamenii acolo le-au aruncat”.

După nenumărate sesizări, două utilaje au transportat acum o parte din deşeuri, însă nu suficient. Oamenii au ajuns la capătul răbdării, cu atât mai mult cu cât în discuţie apar şi copiii. Aceştia învaţă într-o şcoală în care, de peste 15 ani, doar șase geamuri au fost schimbate. ”E periculos...şi drumurile cum sunt, e o punte aici, e apa de o palmă până la punte, mai să cadă copiii la punte, trebuie toată ziua”, sună altă opinie.

Reabilitări s-au mai făcut în sat, de exemplu, la căminul cultural. Nu au fost finalizate însă, dar edilul a considerat prioritar ca centrul satului să fie aspectuos. ”Înainte de a reabilita străzile din sat, primarul a alocat bani pentru artă şi cultură. Prima investiţie, o fântână arteziană care, din păcate, nu funcţionează”, ne spune Maria Rohnean, reporter Digi24 Timişoara.

Locuitorii au făcut nenumărate sesizări atât la primărie cât şi la autorităţile judeţene, însă nimeni nu a reuşit să-i ajute. Edilul le-a răspuns că nu sunt bani, iar celelalte instituţii că problema nu intră în competenţa lor. ”Următorul pas, mergem la Bucureşti şi la DNA, nu se mai poate, ne-am săturat. Ani de zile numai minciuni”, susține Mihăiţă Roşca, localnic.

”Am încercat şi noi să stăm de vorbă cu primarul comunei Berzovia de care aparţine satul Fizeş, însă acesta nu este de găsit la primărie. Angajaţii instituţiei ne-au transmis că edilul a plecat încă de dimineaţă, iar la telefonul mobil nu răspunde”, afirmă Maria Rohnean, reporter Digi24 Timişoara.

În urmă cu doi ani primarul a atras fonduri europene pentru reţeaua de canalizare din satul Fizeş. Lucrările însă s-au oprit, iar reţeaua este finalizată, potrivit sătenilor, doar în proporţie de 30%.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri