Sari la conținut

Fără fum, chiar și fără lege

Câteva localuri din Timișoara au înlocuit scurmierele de pe mese, cu flyere care îi avertizează pe clienți că fumul de țigară și mâncarea nu fac casă bună împreună.

„Cei care vor să ia masa în acest local sunt anunțați încă de la intrare că în incinta restaurantului nu se fumează. Așadar fumătorii trebuie să iasă în fața restaurantului dacă vor să ia o pauză de țigară” - Raluca Popa, reporter Digi24 Timișoara.

„E un spațiu mic și vrem să oferim clienților un lucru cât mai aerisit.Majoritatea sunt de acord și le place că nu se fumează, mai sunt unii care, când intră, văd că nu se fumează și  se ridică și pleacă, dar prea puțini aceștia”, spune Emanuel Marta – administratorul unui restaurant.

Într-un alt local din Timișoara, o fetiță de opt ani care a venit să ia masa însoțită de mama sa,  a răspuns într-un chestionar că singurul lucru pe care l-ar schimba la restaurant ar fi să nu se mai dea voie cu țigări. La scurt timp, măsura a fost aplicată.

„ Din aprilie nu se mai fumează în zona de mese, ci doar în zona barului. Acum am interzis fumatul și în zona barului.  Mi se pare o măsură de bun simț cu sau fără lege, din respect față de client”, admite și Victor Pop – managerul unui bistro din Timișoara.

Clienții sunt de acord cu o astfel de decizie:„Sunt de acord ca în locurile publice în care se mănâncă, mai ales, să nu se fumeze”.

„Eu sunt nefumătoare și îmi place să iau masa undeva unde nu se fumează”.

„Forte bună. Necesară. Pentru a nu-i afecta pe ceilalți, care nu fumează.  Mai ales cluburile din Timișoara sunt foarte afectate din acest punctul acesta de vedere”.

Iar unele cluburi s-au conformat.

„Fumatul in incinta acestul club din Timișoara este interzis deja de două săptămâni, fiind primul club mare din România care a decis să ia o astfel de măsură. Potrivit reprezentanților localului, această decizie nu a afectat numărul de clienți” - Raluca Popa, reporter Digi24 Timișoara.

Și în mediul online există deja o petiție care cere interzicerea fumatului în localuri, semnată deja de aproape 26.000 persoane. Inițiativa a stârnit numeroase reacții.

„Poate, măcar acum, în ceasul al 13-lea, vor vota și parlamentarii noștri legea de interzicere totală a fumatului în spații publice. […] În toate țările civilizate se respectă acest lucru, numai noi am rămas, din nou, la marginea Europei”, a declarat un semnatar, pe portalul online.

„Semnez împotriva fumatului în spaţii închise în calitate de fumător! Dacă vreau tare o ţigară, aş putea să ies afară pentru 5 minute. În felul acesta, nici nu aş fuma un pachet în două ore“, este părerea unui fumător care a semnat petiția.

Legea care ar interzice fumatul în spații piblice a primit avizul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. Dacă va trece de deputați, actul normativ trebuie promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial pentru a deveni o obligație pentru toți patronii de localuri din România. Lipsa fumatului duce automat și la creșterea securității în caz de incendiu. Potrivit unei statisici ISU, în 2013, 11% din incendii au pornit de la o ţigară.

Reporter: Raluca Popa

Operator: Dan Șoșdean

Etichete: clienţi , timisoara , digi24 , patroni , cluburi , lege , petitie , decizie , localuri , puburi , fara tigari , fara fum

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale