Final de sezon regular en-fanfare

Data publicării:
DSC 0214-2

Învinşi de două ori de oaspeţi în acest sezon şi cu ultima victorie directă obţinută în urmă cu cinci ani, "alb-violeţii" au început decişi partida. În minutul 8 conduceau cu 4-0, ajutaţi şi de două faze spectacol: dubla paradă a portarului Daskaloski şi aeriana transformată în gol de Chikovani. Odorheiul a redus diferenţa până la un gol, 5-6 în minutul 12, dar a fost maximum din ce au putut realiza oaspeţii.  În partea secundă, Poli a jucat la fel de bine şi a avut resurse pentru încă un gol spectaculos. Timişorenii s-au impus cu 28-21 şi se gândesc deja la duelul cu Steaua din play-off.

„Echipa care va fi cea mai în formă la ora jocului va câștiga. Bineînțeles că nu o să ne dăm bătuți, jucăm primul meci la ei și o să fie greu, dar avem următoarea partidă acasă și sigur va fi un meci foarte strâns”, a spus Demis Grigoraș, de la CH Poli Timișoara.

„Am fost foarte, foarte serioși în jocul acesta. Mai ales în apărare, dar și în atac. Am fost foarte disciplinați tactic, băieții au știut în fiecare moment ce sarcini au de luat în seamă și asta mă face foarte fericit”, a completat Pero Milošević, antrenorul principal al CH Politehnica Timișoara.

„Practic, pentru unii dintre jucătorii noștri, astăzi Timișoara n-a reprezentat decât jumătatea drumului până în vacanța în Serbia sau Macedonia… acesta a fost singurul scop”, a adăugat Vlad Caba, tehnicianul celor de la HC Odorhei.

În faza eliminatorie a Ligii Naţionale, HC Odorhei va înfrunta Potaissa Turda.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri