Finala Cupei României la rugby, la Timișoara

Data publicării:
saracens 1

Timișoara Saracens poate să își apere unul din cele trei trofee cucerite anul trecut, chiar pe Bega. Înaintea meciului de mâine, cu Steaua București, din Cupa României, bănățenii au fost informați că vor juca rolul gazdelor în finala competiției programate să se încheie pe 21 mai. Totul, după ce CSM Ştiinţa Baia Mare a renunţat la ideea organizării ultimului act.

„O decizie corectă, pentru că exact aşa cum vă spuneam, nu vedeam, la început, care au fost atuurie lor. Cred că demult la Timişoara nu s-a desfăşurat o finală de campionat sau de Cupă a României şi e un drum pe care trebuie să înaintăm”, a spus Dușan Filipaș, vicepreședintele RCM Timișoara Saracens.

În aceste condiții, timișorenii au șansa de a juca numai în fața propriilor fani, până în ultimul act al Cupei, asta după ce și semifinala competiției va avea loc tot în capitala Banatului. Până la duelul cu CSM București, elevii lui Grainger Heikell vor juca mâine împotriva Stelei, și ea calificată deja în careul de ași.

„Ştim că formează o echipă foarte puternică, greu de învins. De când am ajuns eu aici, nu ştiu să fi avut un meci uşor cu ei, sunt foarte competitivi aşa că ne aşteptăm la un meci pe măsură mâine”, a declarat Grainger Heikell, antrenorul celor de la RCM Timișoara Saracens.

Antrenorul neo-zeelandez nu se va putea baza pe mai mulţi jucători, accidentaţi – printre ei şi căpitanul Stelian Burcea. În postura sa va evolua însă, pentru prima dată, Valentin Popârlan, care speră să rămână cu o amintire plăcută după jocul de mâine.

„Vreau să îi mulţumesc lui Grainger pentru posibilitatea de a fi căpitan, mă onorează această numire şi din punctul meu de vedere, ca şi jucător, sunt foarte simple lucrurile: trebuie să câştigăm, altfel nu avem cum să ieşim de pe teren, mai ales că jucăm în faţa suporterilor, pe terenul nostru”, a precizat și Valentin Popârlan.

Duelul restant cu Steaua are loc de la ora 11, pe stadionul „Gheorghe Răşcanu”.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Petcu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...