FUTSAL. În grafic, înainte de play-off

Data publicării:
informatica play off


„Mă bucur că meciul acesta a fost un derby adevărat în care s-a văzut tensiune, echipe care joacă și în deplasare și mă bucur că am câștigat și că am ieșit bine”, a spus, la final, Robert Lupu, antrenor-jucător Informatica Timișoara.

„Suntem mulțumiți și cu acest 1-0, suntem trei puncte peste echipa din Deva, dar trebuie să fim concentrați pentru că ne așteaptă o deplasare grea la Dunărea Călărași”, completează căpitanul alb-violeților, Vlad Iancu.

De partea cealaltă, antrenorul-jucător al lui Autobergamo, Florin Ignat, a răsuflat ușurat că duelul de aseară nu s-a jucat în play-off și crede că cele două echipe se pot întâlni, din nou, în finala campionatului.

„Am întâlnit, după părerea mea, cea mai bună echipă din campionat. Din păcate am primit un gol dintr-o deviere, dar viața merge înainte. Important e că n-a fost, cum am mai spus, un meci de play-off. Până la play-off, mai e timp”, a admis Florin Ignat, antrenorul-jucător al celor de la Autobergamo Deva.

Noul lider al Ligii I de futsal mai are de disputat trei partide din sezonul regular. Prima dintre acestea, lunea viitoare, în deplasare, pe terenul ocupantei locului 6, Dunărea Călărași. Urmează apoi un ultim joc pe teren propriu, cu Spicom Sfântu Gheorghe, dar și o restanță pe terenul campioanei en-titre, City’Us Târgu Mureș, echipă care a urcat pe locul secund în clasament, la un punct de alb-violeți.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri