Sari la conținut
News Alert

Gărâna, pe harta iubitorilor sporturilor de iarnă

Cunoscută pentru celebrul Festival de Jazz, staţiunea Garâna din Caras Severin a ajuns acum şi pe harta pasionaților de sporturi de iarnă. Turismul din Munții Semenic a fost readus la viață de investiţiile private. Turiştii care vor să evadeze într-un spaţiu pitoresc, departe de aglomeraţia marilor staţiuni montane, au acum la dispoziţie trei pârtii pentru schi, snowboard sau săniuţă.

Cele trei pârtii de la Gărâna au împreună peste un kilometru şi jumătate lungime. Au fost amenajate în urmă cu cinci ani, însă până acum turiştii nu prea s-au înghesuit să le testeze. Situaţia s-a schimbat complet, graţie unei investiţii private de 150 de mii de euro, cu care au fost cumpărate tunuri de zăpadă. 

"Acum suntem în tratative cu primăria să dezvoltăm şi a doua pârtie, a doua instalaţie de transport pe cablu", spune Daniel Cizmaş - investitor.

Domeniul schiabil de la Gărâna reprezintă alternativa la aglomeraţia sufocantă din alte staţiuni montane.

"Cred că acesta este şi farmecul acestei locaţii. Nu există această supra aglomeraţie care se poate vedea pe webcamuri la Straja sau la Muntele Mic. La fel şi accesul este unul foarte facil", adaugă Liviu Samoilă- instructor de schi.

Turiştii care ajung aici au de unde să închirieze schiuri sau alte echipamente sportive, sau se pot relaxa pur şi simplu la baza pârtiei, cu un ceai cald sau un vin fiert în mână.

"Cum te distrezi aici? Frumos. Ce-ţi place? Să mă dau cu sania. Cu schiurile nu ai încercat? Eşti prea mic? Da, sunt prea mic. Încă mă duc la şcoală."

"E foarte bine la Gărâna. Venim în fiecare an şi ne bucurăm că avem şi pârtie de vreo doi-trei ani încoace. E minunat!"

"Bucuros că e zăpadă foarte faină. Şi ieri şi azi a fost foarte fain de schiat"

Şi pensiunile din zonă sunt pe gustul turiştilor. În toată staţiunea sunt aproximativ 600 de locuri de cazare. Iar preţul unei camere porneşte de la 120 de lei pe noapte.

"În principiu vin părinţi cu copii. La distracţie, la săniuş şi la schi iarna", explică  Miruna Tăuş - asistent manager pensiune.

"Accesul la acestă pârtie a fost îngreunat până nu demult când am făcut un proiect, un drum de interes turistic care uşurează accesul la această pârtie", spune şi Ioan Buda, primarul din Brebu Nou.

Locurile de cazare sunt limitate, iar cererea din partea turiştilor e din ce în ce mai mare, aşa că proprietarii de pensiuni din zonă îi sfătuiesc să îşi facă rezervări din timp.

Etichete: jazz , festival , iarna , caras-severin , zapada , partie , schi , Snowboard , sanie , garana , destinatie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale