Goana timpurie după chirii. Specialiști în imobiliare: cererile pentru chirii vor crește cu 30% în această lună

Data publicării:
chirii

Simona Tobă este din Turceni, județul Gorj, și a venit în Timișoara pentru studii. După mai mulți ani de stat în cămin a decis să își caute o chirie împreună cu o prietenă. Confortul este un criteriu de bază, astfel că nu vrea să fie presata de timp, si a inceput să se intereseze de un apartament încă din vară.

”În căminul 13 sunt foarte mulți studenți Erasmus, stăteam undeva la parter și de fiecare dată adormeam la 2 sau 3 noaptea și nu îmi era deloc ok. Noi ne dormim neaparat un apartament cu centrală, e criteriul numărul 1 la care nu vrem să renunțăm. De preferat ar fi decomandat”, dorește Simona Tobă.

Oferta mai variată este doar unul dintre motivele pentru care studenții sau masteranzii preferă își caute o locuință din timp, chiar dacă plătesc în plus o lună sau două de chirie. Așa se face că site-urile de imobiliare sunt deja asaltate de cereri.

”Putem spune că pe final de august și începutul lunii septembrie avem cu 30% mai multe căutări. Poți poate să negociezi mai bine cu proprietarul și decât pe final de septembrie, când presiunea va fi foarte mare, începe școala și trebuie să îți găsești un loc unde să stai și sunt mai multe oferte disponibile în piață”, spune Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro.

În această perioadă, prețul mediu pentru închirierea unei garsoniere este de 180 de euro, un apartament cu două camere poate fi închiriat cu circa 250 de euro iar locuințele cu trei camere se închirirază, în general, cu prețuri cuprinse între 280 și 300 euro. Chiar și așa, prețurile sunt mai mici decât în perioada de vârf, spun agenții imobiliari.

”Bineînțeles că există o diferență în luna august față de lunile septembrie, octombrie. Există o diferență poate de 20-30 de euro în funcție de tipul de proprietate și de confortul pe care ni-l garantează proprietarul”, precizează Roxana Cilibiu, directorul de vânzări al unei agenții imobiliare.

La ora actuală, pe piața din Timișoara există aproximativ 1.000 de oferte. Cât despre prețurile pentru chirii, Timișoara se află pe locul patru în România după Cluj, București și Iași, potrivit experților în imobiliare.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...