Hackerul Guciffer, ridicat de acasă de procurori și polițiști

Data publicării:
guccifer prima

În țara noastră, hackerul a spart contul de email al șefului SRI, George Cristian Maior, însă a făcut mult mai multe victime peste graniță. E vorba de fostul secretar de stat Colin Powell, membri ai familiilor Bush și Rockfeler, dar și angajați-cheie din administrația Obama. Pe listă mai apar generali, actori și jurnaliști.

”Învinuitul a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică, după care a schimbat parolele de autentificare, restricţionând astfel accesul utilizatorului de drept la datele informatice aflate în poşta electronică. Învinuitul a divulgat conţinutul corespondenţei către public, acţiuni frauduloase săvârşite în scopul lezării intimităţii în mediul online şi denigrării imaginii publice ale persoanelor în cauză”, a anunțat, miercuri, DIICOT.

Hackerul are deja o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare la activ – când în lumea virtuală își spunea ”Micul Fum”.

Hackerul a fost ridicat din locuința lui și va fi dus în Capitală pentru audieri. El riscă o nouă condamnare, de până la cinci ani de închisoare.

Interesant de știut este că el își câștiga existența din taximetrie, iar la prinderea lui, cei de la DIICOT au primit ajutor și de la serviciile secrete americane.

Reporter: Gerhald Ernst
Editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...