Sari la conținut

Halloween politic, marca PDL: “Spiritele Cetății Timișoara își vor căuta ucigașul, Jack Robu Nicolae Spintecătorul”



“La ceas de noapte, în ziua când vrăjitoare, strigoi și alte spirite, bune sau rele, se plimbă nestingherite pe pământ, “spiritele Cetății Timișoara”, îndrumate de Tineretul Democrat Liberal își vor căuta ucigașul, nimeni altul decât “Jack Robu Nicolae Spintecatorul”, anunță tinerii de la PDL.

Iar opozanții edilului-șef dau exemple de “spirite ale Culturi sau Naturii, ucise”, în opinia lor: “Targul Gaudeamus”, “Copacii din Bălcescu”, ”Festivalul Mica Viena” sau “Zebra”.

Cei de la Organizația de Tineret PDL Timișoara spun că, la ceas de seară, ”spiritele viețuitoarelor și lucrurilor distruse de EL vor bântui ”Castelul Conducătorului” (Primăria Timișoara), reamintindu-i acestuia că, pentru a putea deveni un oraș cu adevărat european, nu ai voie să calci în picioare cultura, natura sau istoria acestuia”.

UPDATE. "Se spune că de Halloween este noaptea morţilor vii. Reprezentanţii partidelor fantomă au şi ei, o dată în an, şansa să aibă iluzia că sunt vii", precizează, ca răspuns la acțiunea PDL, Alina Sabou, purtător de cuvânt al PNL Timiş.

CITEȘTE ȘI: Alin Popoviciu încinge chestiunea Colterm: Robu e ca Michael Jackson!

Pe aceeași temă