Handbaliştii lui Poli Timișoara, pregătiri fără două piese de bază

Data publicării:
handbal prima

Poli Timișoara l-a pierdut pentru cel puţin trei săptămâni pe cel mai constant jucător din prima parte a campionatului. Irakli Chikovani are o fractură la degetul arătător de la braţul de aruncare şi va rata primul meci oficial din 2014, cel cu Steaua, de pe 26 ianuarie. Georgianul a suferit accidentarea în partida Georgia - Turcia, din preliminariile Campionatului Mondial. 

Interul va fi spectator la următoarele amicale ale echipei sale. Poli va participa la sfârşitul săptămânii la un triunghiular, la Tîrgu Jiu, alături de echipa gazdă şi de Potaissa Turda.

Echipa timişoreană va fi dirijată de pe margine de secundul Dan Dumitru, care îl înlocuieşte până săptămâna viitoare pe Constantin Ştefan. Principalul alb-violeţilor se află la Campionatul European de handbal masculin, în Danemarca, unde participă la un curs de perfecţionare pentru obţinerea licenţei Master, pe care Federaţia Europeană de Handbal o va impune pentru meciurile internationale.

redactor: Ionuţ Suciu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri