Handbaliștii timișoreni, înfrângere fără drept de apel în fața campioanei HCM Constanța: 24-34

Data publicării:
Poli HCM 1



Diferența de valoare dintre cele două echipe și-a spus cuvântul, campioana HCM Constanța a condus și la 12 goluri, în mai multe rânduri, în cele două reprize. Ionuț Stănescu a ieșit în evidență, cu 17 parade în fața jucătorilor bănățeni.

Antrenorul timișorenilor, Constantin Ștefan, s-a așteptat la un asemenea meci și recunoaște că elevii săi au câștigat doar la capitolul experiență: „Nu putem decât să învățăm din meciurile astea, meciurile astea ne ajută, sigur că nu putem să emitem pretenții cu HCM Constanța”.

De partea cealaltă, jucătorii de la malul mării au venit în capitala Banatului să se pregătească mai degrabă pentru meciul cu Chambery Savoi de duminică, din grupele EHF. „Meciul acesta a fost o pregătire pentru meciul de la Chambery. Noi asta ne dorim, să câștigăm, tocmai ca să avem un parcurs mai ușor pe urmă, să ieșim din grupe și de ce nu, să ajungem la un final four“, afirmă Alexandru Șimicu, jucător la HCM Constanța

Cei mai buni marcatori, în dreptul timișorenilor, au fost Andrei Lea, cu șapte goluri, și Denis Kaftin, cu cinci reușite. Din rândul învingătorilor s-au remarcat Bogdan Criciotoiu și Alexandru Csepreghi, ambii cu câte cinci goluri marcate. În urma aceste înfrângeri, timișorenii rămân pe locul 9, cu 15 puncte.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri