Haos în trafic din cauza lucrărilor

Data publicării:
haos trafic

Lucrările continuă, însă, fără acordul obligatoriu de meniu. În plus, autorităţile locale habar nu aveau că e nevoie de un aviz de la Marele Stat Major al Armatei Române pentru prelungirea liniei de tramvai din zonă,  şinele fiind de interes pentru siguranţa naţională.

Aşa se circulă în Calea Şagului de când au început lucrările. Seara şi dimineaţa este un chin pentru şoferi să treacă pe aici, mai ales că parcurg o distanţă de 2 kilometri într-un timp chiar şi de 5 ori mai mare decât înainte:

„[Cum E?] Dezastru. [De când e aşa?] De vreo două luni. Câteodată prinzi până la cimitir coadă”.

„[Cât timp ți-a luat să parcurgi porțiunea aceasta de drum?] 10 – 15 minute. [Înainte cât făceai?] 3 – 4 minute.

„Când vine ora de vârf foarte greu se circulă. Din cauza lucrărilor de la mall”. [Când credeţi că se vor termina?] După sărbători”.

În zonă, se înaintează greu pentru că autorităţile locale nu au ştiut de ce avize au avut nevoie pentru această lucrare. Primarul Timişoarei susţine că a oprit lucrările până la eliberarea avizelor, dar în teren lucrurile stau altfel: se lucrează şi seara şi în timpul zilei.

„Noi am dat dispoziţie să se oprească lucrările până la obţinerea avizelor, şi de la Marele Stat Major al Armatei, probabil vă cruciţi când auziţi, şi de la mediu pentru mutarea acelei staţii”, a explicat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Cea mai mare problemă este că lucrările au fost începute fără un acord, obligatoriu, de altfel, al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Lucru pentru care primăria a fost amendată în luna noiembrie cu 30.000 de lei.

„Documentaţia la cererea pentru emiterea acordului de mediu pentru realizarea liniei de tramvai a fost respinsă de Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru că, odată lucrările începute, nu se mai poate emite un act de reglementare”, spune Doina Marin, şef serviciu Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş.

Investitorii spun că ei nu au fost înştiinţaţi că trebuie să oprească lucrul şi că toate documentele trebuie obţinute de beneficiar, adică de Primăria Timişoara.

„Lucrările la linia de tramvai de pe Calea Şagului continuă, neexistând o notificare sau dispoziţie legală care să solicite companiei să le  oprească. În ceea ce priveşte proiectul de mutare a staţiei de monitorizare a aerului, acesta este în procedura de autorizare, iar dacă răspunsul va fi unul pozitiv, atunci staţia se va muta în imediata apropiere a amplasării actuale, însă nu pe traseul liniei de tramvai”.  

Staţia de monitorizare a aerului poate fi mutată numai cu acordul  Ministerului Mediului şi nu a fost aprobată încă.

Reporter: Caterina Ledrer

Operatori: Dan Șoșdean și Andrei Marina 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...