Îmbulzeală pentru subvenţii la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Arad

Data publicării:
apia

”54. Cincizeci şi patru! 55. 54 aicea! La ce etaj mergeţi? La trei! Mergeţi! 55!” Veniţi de la depărtare cu trenul, mulţi fermieri s-au aşezat la coadă încă din zori şi nu au vrut să îşi cedeze locul, indiferent de numărul de pe bilet. ”S-au adunat din tot judeţul. Dacă era pe sucursale, la Gurahonţ, la Ineu, unde sunt sucursale APIA era mult mai simplu”, - Şi până acum cum a fost? ”Până acuma s-a depus la sucursalele din teritoriu”, ”Am venit şi vineri, şi acuma. Vineri nu au fost valabile hârtiile, că nu au dat la doctor să ştie, mi-o dat hârtie rea, am venit şi astăzi. Am stat vineri tot aşa, astăzi tot aşa!”, - Ce distanţă aţi parcurs ca să ajungeţi astăzi aici? ”Vreo 90 de kilometri”, - Şi câte animale aveţi? ”Avem vreo 5 vaci, iapă, porci”.

Coducerea APIA Arad spune că aglomeraţia se datorează noilor formulare pentru subvenţie, care anul acesta sunt mult mai complexe şi necesită mai mult timp pentru a fi completate. În plus, calculele ce privesc raportul între numărul de cereri şi numărul de funcţionari care le operează se pare că a fost un pic cam optimist!

”Aradul pentru că are în jur 4.700 de cereri, am considerat că putem face faţă cu șapte oameni pe șapte ateliere diferite să preluăm toate cererile în timp util”, a anunțat Liviu Bută, şef serviciu Măsuri Specifice, APIA Arad.

”Ce faceţi aici? Ce calculaţi? Nu calculăm nimic, motivăm ce avem, ce n-avem în efectivul oilor”, - E complicat? Ia timp? ”N-avem ce face!”

”Am avut cazuri când a trebuit să tăiem sau să dăm click de 800 de ori pe această cerere şi din acest motiv durata este destul de mare şi variază de la o cerere la alta”, spune Liviu Bută.

Data-limită pentru depunerea cererilor pentru subvenţiile pentru animale este 30 mai. Până în prezent, APIA Arad estimează că a reuşit să preia abia jumătate din totalul dosarelor aşteptate pentru a fi înregistrate.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...