Închiriere la un preţ derizoriu. O fimă plăteşte doar 6 lei/mp la Spitalul Judeţean din Timişoara

Data publicării:
chirii

În holul Spitalului Judeţean din Timişoara se găsesc, de peste 20 de ani, un magazin alimentar şi un restaurant. Primul contract a fost încheiat în 1992, iar următorul, revizuit, în 2002. În ultimii 13 ani însă, chiria nu a fost modificată.

”Firma care deţine cele două magazine din holul Spitalului Judeţean din Timişoara plăteşte o chirie lunară de doar puţin peste şase lei pe metrul pătrat. În acelaşi timp, alte societăţi comerciale, care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi hol, plătesc o sumă lunară de peste 300 de lei pe metrul pătrat”, precizează Maria Rohnean, reporter Digi24 Timişoara.

Una dintre clauzele contractului era posibilitatea rezilierii doar în momentul în care investiţia, realizată de firmă în cele două spaţii, va fi amortizată.

”Nu se stipula în contract modificarea chiriei, ci doar acea durată care se epuizează la sfârşitul epuizării cheltuielilor”, ne-a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Apele s-au tulburat în momentul în care auditorii Curţii de Conturi au venit în control la Spitalul Judeţean. Au constatat că, dacă investiţia nu a fost recuperată, vina aparţine în întregime firmei, prin urmare contractul trebuie reziliat.

Motivaţia Curţii de Conturi: ”Dacă societatea nu şi-a recuperat o investiţie de 212.105 lei, atunci înseamnă că managementul acesteia a fost defectuos şi nu oportunităţile de afaceri, puse la dispoziţie de Spitalul Judeţean din Timişoara și date de vadul comercial abundent, sunt de vină”!

”Curtea de Conturi a decis că această amortizare a avut loc astfel că decizia Curţii în legătură cu aceste două spaţii a fost acţionarea în instanţă pentru rezilierea contractelor”, spune Marius Craina.

Magazinele reprezintă o bună oportunitate pentru pacienţi sau aparţinători să-şi cumpere alimente sau să ia masa la restaurant, deşi se plâng de preţuri:
”Tocmai că plătesc şase lei, ar trebui să fie mai darnici cu produsele. Dacă într-adevăr este o ilegalitate, atunci chiar ar trebui pedepsiţi”,
”Omul bolnav unde să se ducă din spital? Dacă e ploaie, ninge iarna, e mai bine aşa”,
- Ce v-aţi luat de aici? ”Mi-am luat o cafea şi doi covrigi”.

Cele două magazine funcţionează pe o suprafaţă de 193 de metri pătraţi.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Ne-a schimbat total relația!” Fiica lui Sylvester Stallone, dezvăluiri despre cum e să joace alături de...
Adevarul
Secretul rețelei prin care războinicii stepelor controlau un imperiu imens. Cum funcționa „internetul de mare...
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
Jim Carrey, mire a treia oară. Istoria amoroasă a celebrului actor, de la idile pe platoul de filmare la...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India