Întâlnire aparte pentru Marius Copil

Data publicării:
marius copil


„La Cupa Davis tot timpul ai mai multe emoții, dar după o anumită perioadă din meci, după 2-3 game-uri, nu mai ai nicio problemă, nici nu te mai gândești unde joci. Dacă e la Arad, Oradea, Timișoara, oriunde, te gândești la ce trebuie să faci pe teren”, povestește Marius Copil, locul 202 ATP.

Deși a căzut recent pe locul 202 în ierarhia ATP, Marius Copil speră să aducă un punct României în primul joc, de vineri, cu atât mai mult cu cât suprafața de joc este una pe placul său.

„Îl avem pe Marius, care are un serviciu foarte bun, dar căruia îi place să joace și de pe fund. Apoi îl avem pe Adi Ungur, care joacă mai mult din ultima ipostază, deci suprafața e chiar perfectă, e între rapidă și nu foarte rapidă”, a declarat și Andrei Pavel, căpitanul nejucător al României.

Marius Copil va evolua în primul joc împotriva lui Blaz Rola, cel mai bine clasat jucător din reprezentativa Sloveniei, locul 160 ATP. Cei doi s-au mai întâlnit doar la nivel de juniori până acum.

„Am jucat împotriva lui Marius Copil, la 17-18 ani, la Wimbledon Junior, dar nu și la seniori. Totuși, până acum pregătirile au mers bine, mai am trei zile la dispoziție și de abia aștept meciul de vineri”, a spus și Blaz Rola, locul 106 ATP (cel mai bine clasat jucător al Slovenilor).

Duelul dintre România și Slovenia are o miză aparte. Dacă vor trece mai departe, tricolorii vor întâlni, tot acasă, în vară, Spania, în componența căreia se vor regăsi David Ferrer și Rafael Nadal.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce s-au ieftinit benzina și motorina. Cât va dura scăderea şi ce urmează. Preţurile de azi la pompă
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber ar fi primit 10 milioane de dolari pentru Coachella. Fanii, la extreme: „Cel mai slab show” vs...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. Pensiile ar putea fi înghețate mulți ani. Există însă un scenariu mult mai dur
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”