Internetul, ajutorul Moșului

Data publicării:
internet mos

Vasilică are 10 ani. Moș Crăciun nu a venit niciodată la el, deşi i-a scris nu o dată. Anul acesta, și-a dorit să împodobească un brad sub care să găsească mai multe jucării. Așa că i-a trimis, din nou, o scrisoare Moșului. De data acesta, a avut o surpriză.

„Excavator!! Waaa! E cu baterii!! Cred că cu asta o să mă duc la muncă în fiecare zi”, se bucură Vasilică.

„Mi-a adus excavator cu telecomandă. [Și ce ți-a mai adus?] Un brad artificial, multe globuri, dulciuri, suc”, povestește copilul.

În urmă cu o lună, membrii unei asociații de voluntari din Timișoara au trecut prin 10 sate din județ și au strâns sute de scrisori de la copiii nevoiași. 

„După ce au fost postate pe Internet, cele aproape 400 de scrisori s-au transformat în cadouri. În mai puțin de o lună, această încăpere s-a transformat în depozitul lui Moș Crăciun”, Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

Primele cadouri au fost livrate în cinci sate din apropierea Timișoarei și au făcut fericiți peste 70 de copii.

„Am primit o pușcă cu laser, carioci, o mașinuță, dulciuri, sucuri și  cozonac”, spune Daniel Belințan, un alt copilaș.

Proiectul a fost lansat de asociație în urmă cu cinci ani.

„În total sunt 12 sate. Aproximativ. Anii trecuți au fost alte sate, anul acesta am încercat să alegem diferit”, explică Adelina Băran, membru al Asociației LookInside.

Voluntarii promit că alţi aproape 300 de copii care i-au scris Moșului vor primi cadourile înainte de Crăciun.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: Andrei Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...