Investițiile țin tinerii în țară

Data publicării:
investitii tineri

Gabriel Băban studiază Automatică  şi calculatoare  la Politehnica din Timişoara. E unul din cei 50% din tinerii români care vor să rămână în ţară. Deşi e doar anul întâi, firmele  americane sau germane de IT deschise în vestul ţării l-au convins că şi acasă se poate trăi la fel ca în Occident.

„Sunt aici deoarece consider că şi aici există posibilitatea de a face o facultate ca lumea cum se zice, de a avea un job bine plătit [...] de aceea mi-am ales un domeniu, domeniul IT unde e foarte bine plătit şi la noi în România. Cu noile firme care vin din exterior, practic vine vestul la noi, nu mergem noi în vest”, explică Gabriel Băban, student.

„Unu din doi intervievați spun că ar vrea să aibă un loc de muncă în orașul de reședință și să nu se mute în alt oraș”, adaugă Alina Bratu, reprezentantul companiei care a făcut studiul. 

Multinațíonalele din Timişoara le oferă tinerilor ingineri salarii de peste 2 mii de lei, iar provocarea de a lucra pentru Google sau Microsoft îi convinge pe mulţi să revină acasă. Potrivit studiului, jumătate din tineri văd o dezvoltare economică bună pentru România în următorii cinci ani.

„În primul rând, am plecat la studii în străinătate și nu mă simțeam acasă”, spune un tânăr.

„Am avut multe ocazii să plec și totuși ca acasă nu e niciunde”, adaugă un altul.

„E țara mea și e ok, mă începe să fie tot mai ok”, admite un alt student.

Răzvan, spre exemplu, lucrează din anul întâi de facultate, iar acum e angajatul unei firme care are grijă de datele de pe siteul celor  de la The Telegraph.

„Eu sunt software developer [...] Asta înseamnă că fac aplicații web în mare parte, interfațele”, spune Răzvan Olaru.

„Avem planuri de dezvoltare personală care ajută la creșterea și dezvoltarea abilităților tehnice cât și programe de mentorat pentru tineri”, completează Ramona Todea, directorul de resurse umane al unei companii.

Studiul referitor la carieră a fost realizat de Institutul pentru Ştiinţe Sociale Aplicate pe un eșantion de  aproximativ 1.000 de studenţi din domeniile ingineriei, ştiinţelor naturii şi ştiinţelor economice, precum şi aproximativ 1.000 de tineri angajati ai companiei multinationale, care a comandat sondajul. Judeţul Timiș are cea mai mică rată a șomajului după  Ilfov, sub 2%.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Adrian Ionescu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri