IT-ist în șase luni. 20 de tineri din Timișoara urmează cursuri informale de Java Developer

Data publicării:
it ist 6 luni


„Eu vreau să fac un softwear care monitorizează un echipament și care să nu ruleze mai mult de zece ore pe zi”, povestește Cătălin Gâlcoi, absolvent al Școlii Informale de IT.

Cătălin Gâlcoi a absolvit Școala infomală de IT în luna octombrie a acestui an, iar de două săptămâni lucrează ca Junior Java Developer. Cu studii superioare în topografie, tânărul de 26 de ani a observat după absolvirea facultății că oportunitățile de angajare sunt limitate și a ales să se reorienteze.

„Încă din liceu aveam o pasiune pentru programare, iar curscul acesta s-a ivit exact în perioada în care au vrut să mă reorientez. E o chestie foarte bună. Mă gândeam la un moment dat să încep să fac AC-ul (n.r. Automatică și Calculatoare, UPT) sau Vestul (n.r. Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea de Vest), dar am zis că sunt alți patru ani pieduți din viață”, recunoaște Cătălin.

Tinerii care au optat pentru cursurile informale sunt convinși că, după absolvire, pot găsi foarte ușor un job în domeniu sau pot avansa pe o poziție superioară:

„E suficient un ochi pe toate site-urile de joburi ca să vezi că dacă vrei să lucrezi în Timișoara, IT-ul îți oferă multe posibilități”, spune un cursant.

„Contează competențele pe care le dovedești la lucru. E mai relevant un om care începe un curs, dar e în structura lui genetică să facă asemenea activități”, este de părere un altul.

„Lucrez in domeniu, însă pe testare automată. Am venit să fac cursul pentru că în facultate nu am făcut. Este un domeniu care se dezvoltă foarte rapid”, mai adaugă un alt cursant al Școlii Informale de IT.

„Avantajul e că, curicula este customizată, în sensul că se încearcă să se țină legătura cu nevoile pieței. Important e ca ei să poată avea un început și să poată trece un examen, un interviu”, explică Mădălin Cosma – programator, trainer.

„Există o motivare, am observat, mult mai mare în rândul absolvenților de școală informală decât în rândul studenților. Ei fiind determinați în a face această reorientare profesională sunt mai motivați în ceea ce vor să facă”, adaugă Alina Andrei - recruter.

„Este nevoie constantă de colegi noi, de forță de muncă. Numărul de oportunități de carieră pe care noi le avem deschise este foarte mare și, deși se ocupă o poziție, sau un post anume, nu înseamnă că nu mai avem nevoie de colegi în plus”, precizează și  Giorgiana Miclea - reprezentantul unei companii din domeniul IT.

Cei care vor să urmeze cursurile trebuie să treacă mai întâi de un chestionar online, dar și de un interviu.

„Cu toate că oricine poate să aplice pentru ele, noi în urma unui proces foarte riguros de selecție, alegem persoanele care se potrivesc cel mai bine pentru profilul pe care îl căutăm pentru tester, pentru programator java, pentru web developer”, declară Diana Tătăran – Site Manager Școala informală de IT.

Iar dacă unele facultăți scot absolvenți pe bandă rulantă, nu același lucru se întâmplă și aici. Statisticile arată că 80% dintre absolvenți se angajează în primele trei luni de la absolvirea cursurilor. Din prima serie de 14 absolvenți, 12 au primit recomandări către companii, iar patru s-au şi angajat în primele trei săptămâni de la terminarea cursurilor. Pregătirea costă 850 de euro.
 
Reporter: Raluca Popa
 
Operatori: Andrei Marina și Mihai Pop 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri